Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Ce semnificaţie are Învierea Domnului

Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.
La câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi. Toată această succesiune de evenimente au avut loc în numai o săptămână, cea a Patimilor, care precede Învierea.

Scopul acestei sărbători creştine este amintirea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos. Sfânta Scriptură a Noului Testament spune că Iisus Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul lui Iisus Hristos. Totuşi, minunea s-a întâmplat.

După intrarea solemnă în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar după trei zile a înviat din morţi. Duminică dis-de-dimineaţă, Iisus Hristos a înviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc, explică părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat de unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu.

Duminica - a treia zi după Scripturi - femeile purtătoare de mir au găsit mormântul Mântuitorului gol. Împotriva tuturor a celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele Iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, Hristos a izbândit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă nu putut fi tăgăduită şi nu i-a putut fi smulsă niciodată, a spus părintele Stoica.

Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor. Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, praznic al praznicelor, este şi sărbătoare a sărbătorilor.
Paştele este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi o altă săptămână, a şaptea, cea a patimilor.

Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi cele patruzeci de zile ale potopului, cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai, cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre, cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Hore, cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi.

În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile - cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitor în pustiul Carantanie, cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături.

Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu. Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele lui.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri, cea care precede Învierea, are în cultul ortodox slujbe şi rânduieli speciale. Astfel, luni, marţi şi miercuri se săvârşeşte Liturghia darurilor mai înainte Sfinţite, iar joi şi sâmbătă Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia.

La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sfânta şi Marea Joi se scoate, la Proscomidie, un Sfânt Agneţ special care este sfinţit şi va fi uscat şi sfărâmat a treia zi de Paşti la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, într-o rânduială specială, miridele rezultate fiind folosite ca Împărtăşanie pentru bolnavi, copii şi în situaţii speciale. Această Sfântă Împărtăşanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

Tot joi, la sfârşitul Sfintei Liturghii, există rânduiala spălării picioarelor, în amintirea gestului făcut de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, când a spălat picioarele celor 12 apostoli. Această rânduială se săvârşeşte în unele mănăstiri din Patriarhia Română şi este oficiată de stareţul mănăstirii, care spală picioarele a 12 dintre vieţuitorii mănăstirii pe care o conduce.

În Sfânta şi Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti, în cadrul cărora se citesc textele evanghelice legate de patimile Domnului Iisus Hristos. Aceste ceasuri se numesc împărăteşti deoarece în Bizanţ participa şi împăratul la ele. Tot în Sfânta şi Marea Vineri, după ceasurile împărăteşti se săvârşeşte slujba Vecerniei Mari, în cadrul căreia se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe care este reprezentată punerea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf rămâne în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului Domnului de vineri seară, când este dus de preoţi în Sfântul Altar după ce a fost purtat în procesiune în jurul bisericii.

În Sfântul Altar, Epitaful este aşezat pe Sfânta Masă, unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când va fi aşezat la locul său în biserică.

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă.

Potrivit tradiţiei liturgice vechi a Bisericii, conservată în Tipicele de origine studită (constantinopolitană), anul liturgic începea, ca şi astăzi, în noaptea Paştilor. De data Paştilor erau legate succesiunea şi denumirea duminicilor şi a săptămânilor de peste an.

Paştile a fost sărbătorit încă de la început în toată lumea creştină, însă nu peste tot la fel. Izvoarele amintesc că în Biserica primară au existat mari diferenţe regionale în ceea ce priveşte data şi modul sărbătoririi Paştelui. Creştinii din părţile Asiei Mici şi ale Siriei, care aveau ca temei practica veche moştenită de la Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip, luau în calcul ziua anuală sau lunară şi sărbătoreau mai întâi moartea Domnului ("Paştile Crucii") la 14 Nisan, apoi Învierea ("Paştile Învierii") la 16 Nisan, indiferent de ziua din săptămână în care cădea această dată.

Partizanii acestei practici iudaizante mai erau numiţi şi "quartodecimani", fiindcă sărbătoreau Paştile la 14 Nisan, adică în aceeaşi zi cu iudeii.
Iudaizanţii mai moderaţi ("protopashiţii") sărbătoreau Paştile duminica, însă întotdeauna legau această duminică de Paştile iudaic, chiar dacă de multe ori sărbătoarea cădea înaintea datei reglementare.

Cea mai mare parte a creştinătăţii însă (Apusul, Egiptul, Grecia şi Palestina) lua drept normă ziua săptămânală. Ei sărbătoreau, aşadar, moartea Domnului întotdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, iar Învierea - în duminica următoare, care cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină, după echinocţiul de primăvară.

Moartea Domnului sau "Paştile Crucii" era zi de întristare şi era sărbătorită cu post prelungit până în ziua Învierii. Învierea Domnului sau "Paştile Învierii" era zi a bucuriei şi se sărbătorea, ca şi astăzi, prin agape şi cine. Practica aceasta era fondată pe învăţătura Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

O parte dintre creştinii din Galia sărbătorea Paştile la o dată fixă: 25 martie sau chiar 27 martie.

Cele două denumiri originare ale Paştelui creştin ("Paştile Crucii" şi "Paştile Învierii") au fost conservate de către Biserica Romano-Catolică, ce foloseşte doi termeni diferiţi pentru a indica atât "Paştile Crucii" (Pasqua di Passione), cât şi "Paştile Învierii" (Pasqua di Resurrezione).

Lumina Învierii de la Sfântul Mormânt din Ierusalim se aprinde, însă, numai la Paştile ortodoxe.

Indiferent cum este serbată sau câte tentative de denigrare a celei mai importante sărbători a creştinilor au existat, Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce nu i-a putut fi luată.

Învierea din morţi a lui Iisus Hristos este semnul biruinţei sale, iar comemorarea acestei Învieri rămâne de milenii una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii.

Tradiţii în Sâmbăta lui Lazăr, ziua care anunţă Învierea Mântuitorului. De ce se împart plăcinte, iar munca este interzisă

Sărbătorită de credincioşi cu o zi înainte de Florii, Sâmbătă lui Lazăr aminteşte de minunea pe care a făcut-o Hristos înainte de patima Sa mântuitoare: l-a inviat pe Lazăr la patru zile de la moarte.Teologii spun că este considerată cea mai mare minune a Sa, iar în acelaşi timp reprezintă şi garanţia învierii noastre.
După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.   Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele pregătesc plăcinte şi le dau de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.   “Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare”, spun etnologii de la Muzeul Dunării de Jos.   Murise de 4 zile   Conform teologilor, în această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus. Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului.   „Eu sunt învierea şi viaţa!"   Iisus era departe de Betania, într-un ţinut pustiu, când surorile lui Lazăr i-au trimis mesageri şi îl chemau să vină repede la casa lor, pentru că Lazăr era foarte bolnav, dar Evanghelistul Ioan nu menţionează amănunte despre boala lui Lazăr. În acea zonă pustie, Iisus se retrăsese cu ucenicii săi, pentru a se feri de răzbunarea conducătorilor religioşi ai evreilor. Numeroasele minuni săvârşite de Iisus atunci, ca şi mustrările adresate acestora de Hristos i-au îndârjit pe aceştia, dornici să-l prindă şi să-l omoare. Iisus a ajuns în Betania în a patra zi de la moartea lui Lazăr.   În acest timp, familia îndoliată a lui Lazăr era consolată de prietenii familiei, după marea pierdere. Când a ajuns la marginea satului, Iisus a fost întâmpinat de Marta, care i-a spus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Atunci Hristos i-a răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa!". Iisus a vrut s-o încurajeze : adică El, care a făcut atâtea minuni, are putere să biruiască moartea. La scurt timp a întâlnit-o şi pe Maria, cealaltă soră a lui Lazăr, care auzise că Învăţătorul a sosit în satul lor şi i-a spus şi ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl poţi învia, căci poţi!   Atunci s-a hotărât uciderea lui Iisus   Evanghelistul consemnează că „văzând durerea surorilor lui Lazăr şi a prietenilor acestora, Iisus S-a întristat şi, în faţa mormântului lui Lazăr, a plâns. Hristos, Viaţa şi dătătorul vieţii, era în acea clipă faţă în faţă cu moartea". „Atunci Iisus Hristos s-a rugat Tatălui Ceresc pentru minunea care urma să se împlinească, le-a cerut celor prezenţi să înlăture piatra de la uşa mormântului şi a strigat cu voce tare: „Lazăre, ieşi afară!" Acesta a ieşit din mormânt, aşa cum fusese îngropat, înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă. Minunea a trezit şi bucurie, şi uimire, şi cutremurare în rândul celor prezenţi. Unii au crezut în minunile lui Hristos, alţii au hotărât să-L pârască fariseilor. Cu acest prilej, sinedriul s-a întrunit şi atunci s-a hotărât uciderea lui Iisus, dar şi a lui Lazăr cel înviat.   Colinde pentru Zeul vegetaţiei   În ajunul Floriilor se respectă tradiţia "Cântecelor de Paşti". În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.   Conform Centrului Judeţean pentru Conservarea Tradiţiilor Ialomiţa, în sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele. Lazărul(Lăzărelul) reprezintă un ceremonial complex al cetei feminine structurat după modelul colindelor şi dedicat unui străvechi zeu al vegetaţiei numit, sub influenţa creştinismului, Lazăr sau Lăzărică. Are loc în Sâmbăta Floriilor. Nu este întâlnit astăzi în judeţul Ialomiţa, dar în trecut a fost cules de Mihai Vulpescu, în special în Teleorman.   Un grup de tinere fete îmbrăcate în alb şi cu o panglică roşie în păr merg din casă-n casă cântând o anumită melodie ceremonială. Legenda spune că Lazăr pleacă în pădure cu oile, se urcă în pom, alunecă, moare, fetele (surorile) îl plâng, îl scaldă în lapte dulce, pe care apoi îl aruncă. Are loc apoi învierea şi metamorfozarea lui Lazăr în flori şi vegetaţie luxuriantă. Acest eveniment este dedicat zeului vegetaţiei:Dionisos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris.

Adevaruri din Biblie! De ce 666 nu este cifra Diavolului?!

Multi dintre noi nu adevarurile din Biblie, anumite explicatii pe care pana acum nu le credeam sau le credeam intr-un sens diferit.
Mai multe curiozitati despre Biblie arata ca prea multe lucruri inexplicabile s-au intamplat de-a lungul istoriei legat de aceasta carte pentru ca ele sa fie simple coincidente.

Cele mai interesante curiozitati despre Biblie au starnit interesul omenirii inca din cele mai vechi timpuri. In Biblie exista mentionari impresionante despre lucruri pe care nu ti le-ai fi imaginat, dar exista si intamplari legate de cartea in sine care par sa intreaca scenariile unui film SF.

Statistici impresionante

In primul rand, dintre acele curiozitati despre Biblie pe care le stie toata lumea este faptul ca aceasta carte este de departe cea mai bine vanduta. Ea a fost tradusa in 2018 limbi.

Cuvatul in sine Biblie inseamna ‘carti’ si provine din limba greaca. Initial, aceasta Carte Sfanta a fost scrisa in limbile ebraica, aramaica si greaca.
Numerele din carte

Dintre cele mai interesante curiozitati despre Biblie sunt si cele legate de cifrele ce au inconjurat aceasta carte: peste 40 de autori au scris la ea, inspirati de Duhul Sfant, apar 2930 de personaje in Biblie si pana la finalizarea lucrarii asa cum o stim noi astazi au durat 1500 de ani, incepand cu 1450 I.HR.

Vechiul testament contine 39 de capitole si Noul Testament 27, insa impartirea aceasta a fost facuta abia in 1228 de catre Stephen Langton. Ulterior, in 1448, Vechiul Testament a fost impartit pe versete de catre R. Nathan, iar in anul 1551 Robert Stephanus a facut acelasi lucru cu Noul Testament.

Mentionarea unicornilor

Cu toate ca unicornii par personaje desprinse din basmele pentru copii, una dintre cele mai interesante curiozitati despre Biblie ne spune ca unicornii apar mentionati in Cartea Sfanta de 5 ori, ei fiind descrisi ca animale asemanatoare cailor, cu un corn in frunte.

Intamplari ciudate

Biblia a fost implicata de-a lungul anilor in intamplari de-a dreptul bizare. De la faptul ca un barbat a fost salvat de la moarte de catre o biblie pe care o avea la el si in care s-a oprit glontul care ii era destinat, pana la faptul ca unui alt barbat, pe scaunul de executie i-a fost pusa o biblie pentru a se aseza pe ea, deoarece era prea scund, iar dupa executie s-a dovedit ca era nevinovat.

Cazul lui George Stinney a facut mare valva in Statele Unite, el a fost condamnat la moarte prin electrocutare pe scaunul electric. Deoarece era micut de inaltime, avand doar 14 ani, i s-a asezat o carte sub fund. Intamplarea a facut ca acea carte sa fie chiar Biblia. Dupa 70 de ani de la moartea tanarului s-a dovedit ca era nevinovat.

Aceste curiozitati despre Biblie si intamplari fantastice fac deliciul publicului si intretin misticismul din jurul cartii.

Care este adevaratul numar al diavolului

Una dintre cele mai surprinzatoare curiozitati despre Biblie este faptul ca cifra diavolului nu este 666 conform Bibliei, ci este 616. Se pare ca literatura si industria filmului au fost cei care au folosit cifra 666 ce a ramas asociata in mintile oamenilor ca reprezentand raul.

Care este diferența dintre ispită și păcat?

Care este de fapt diferența dintre ispită și păcat? În viața mea de creștin, când sunt ispitit pot simți că devin necurat, și că am păcătuit în viața de gânduri. De fapt nu este adevărat. Ispita nu este păcat, ci doar o încercare a credinței mele, și prin evanghelie pot să rezist în ispită, fără să înfăptuiesc păcat vreodată!

Tendința spre păcat - păcatul din fire

Păcatul a intrat în lume din cauza neascultării primilor oameni, Adam și Eva. Toți descendenții lui Adam și Eva au moștenit păcat în fire - nu vină, ci o tendință, o înclinație de a-și urma voia proprie, mai mult decât voia lui Dumnezeu. Biblia folosește multe expresii pentru a descrie această înclinație: păcatul din fire, trupul păcatului, legea păcatului, pofte și plăceri etc. În Romani 7:18 Pavel scrie, "Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească". Aici el descrie tendința către păcat pe care am moștenit-o cu toții.

Ispită și păcat


Iacov scrie foarte clar despre acest domeniu, ispită și păcat: "Nimeni, când este ispitit, să nu zică: "Sunt ispitit de Dumnezeu". Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea." Iacov 1:13-15.

Din acestea putem vedea faptul că ispita în sine nu este același lucru cu a înfăptui păcat; păcatul este rezultatul înfăptuirii - când mintea mea este de acord cu pofta (sau plăcerea) care locuiește în firea mea, sau natura umană. Așadar a comite păcat este un lucru pe care eu aleg să-l fac, căci păcatul nu poate fi săvârșit dacă eu nu sunt de acord cu el.

Nimeni nu trebuie să păcătuiască!


De fapt, Iacov ne învață că ispita este încercarea credinței noastre, iar cei care rezistă fără a săvârși păcat, vor primi cununa vieții (Iacov 1:12). Petru de asemenea scrie că încercările (ispitele) noastre sunt motive de bucurie, deoarece credința noastră este încercată, rezultatul fiind mântuirea sufletelor noastre. Mesajul evangheliei este acela că chiar dacă eu sunt ispitit, nu trebuie să păcătuiesc - ci pot să urmez urmele lui Isus și să  biruiesc în ispită. Răsplata păcatului este moartea, dar cei ce biruiesc vor primi viața veșnică!

Este sufletul omenesc muritor sau nemuritor?

Fără niciun dubiu sufletul omenesc este nemuritor. Acest lucru apare clar în multe pasaje

din Biblie, atât în Vechiul cât și în Noul Testament: Psalmul 22:26; 23:6; 49:7-9;

Eclesiastul 12:7; Daniel 12:2-3; Matei 25:46; și 1 Corinteni 15:12-19. Daniel 12:2 spune:

„Mulți dintre cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula: unii pentru viața veșnică, și

alții pentru ocară și rușine veșnică.” De asemenea, Iisus spune despre cei răi că „vor

merge în pedeapsa veșnică, iar cei neprihăniți vor merge în viața veșnică” (Matei 25:46).

Folosirea aceluiași cuvânt în limba greacă pentru a face referire atât la „pedeapsă”, cât

și la „viață” clarifică faptul că atât cei răi, cât și cei neprihăniți au un suflet veșnic.

Învățătura neîndoielnică a Bibliei este că toți oamenii, fie că sunt mântuiți sau nu, vor

exista veșnic, fie în rai, fie în iad. Adevărata viață, sau viața spirituală, nu încetează

atunci când trupurile noastre mor. Sufletele noastre trăiesc veșnic, fie în prezența lui

Dumnezeu în rai – dacă suntem mântuiți, fie în pedeapsa iadului, dacă respingem darul

mântuirii oferit de Dumnezeu. De fapt, promisiunea Scripturii este că nu doar sufletele

noastre vor trăi veșnic, ci și că trupurile noastre vor fi înviate. Această speranță a

învierii trupului este centrală pentru credința creștină (1 Corinteni 15:12-19).

În vreme ce toate sufletele sunt nemuritoare, este important de amintit că noi nu suntem

veșnici, în același fel în care Dumnezeu este veșnic. Dumnezeu este singura ființă cu

adevărat veșnică, pentru că este singurul care este fără început sau sfârșit. Dumnezeu a

existat dintotdeauna și va continua să existe pentru totdeauna. Orice altă ființă

simțitoare, fie ea umană sau angelică, este finită prin faptul că are un început. Sufletele

noastre vor fi veșnice din momentul creării noastre, însă Biblia nu susține că sufletele

noastre au existat dintotdeauna. Sufletele noastre sunt nemuritoare, pentru că așa au fost

create de Dumnezeu, dar ele au un început; a fost un timp când ele nu au existat.

În noaptea de Bobotează se deschid cerurile şi Dumnezeu îţi îndeplinește dorințele!

În noaptea de Bobotează se deschid cerurile şi Dumnezeu îţi îndeplinește dorințele! Semnele miraculoase ale Bobotezei:

Ajunul Bobotezei – tradiții și superstiții

Ajunul Bobotezei este una dintre cele mai importante.

În calendarul popular , această zi de ajun, care precede sărbătoarea propriu zisă, a Bobotezei, este chiar mai importantă decât sărbătoarea în sine. Acest lucru e posibil datorită numărului mare de practici magico-rituale, cât și prin intensitatea sacralității ce se pogoară asupra ei.

Ajunul Bobotezei se serbează prin post, deoarece se spune că cine va posti in ajun de Bobotează va avea noroc tot anul.

Totodată în această zi de ajun există tradiția conform căreia preotul va trece pe la toate casele cu „Iordanul” sfințind atât gospodăriile, cât și pe locuitorii acestora.

Se mai spune, din bătrâni, că în această noapte ouăle de corb crapă din cauza gerului și, astfel, ies puii, care vor încerca să zboare.

În noaptea de Bobotează se deschid cerurile, iar celui care vede acest lucru, Dumnezeu îi îndeplinește dorințele.

Tot în ajun de Bobotează fetele mari pot să-și afle ursitul. Ele vor trebui sa fure sau să ceară de la preot un fir de busuioc sfințit pentru a-l pune noaptea sub pernă. Se spune că peste noapte vor visa chipul celui sortit.

Tot pentru a-l vedea în vis pe cel sortit, fetele mari trebuie să-și pună pe degetul inelar un fir de mătase roșie și un firicel de busuioc.

În vremurile mai îndepărtate fetele tinere și femeile necăsătorite puneau busuioc la streașina casei, iar dacă, a doua zi, îl gaseau plin de chiciură, însemna că se vor mărita cu un băiat bogat.

În ajun de Bobotează există și superstiția conform căreia dacă o femeie se împiedică și cade pe gheață , atunci, în viitorul apropiat, va avea loc o căsătorie.

O altă superstiție ne mai spune că cine va strănuta în ziua de ajun de Bobotează va fi norocos în anul ce urmează.

Totodată, în ajunul Bobotezei, există și o serie de superstiții referitoare la vreme, și anume:

Dacă în ajunul Bobotezei e brumă pe pomi, vor fi poame multe;

Dacă în ajun de Bobotează picură din streașină atunci va fi o vară ploioasă;

Dacă ajunul Bobotezei este unul ploios atunci va fi un an ploios;

În direcția în care va stropi preotul cu busuiocul muiat în ageasmă, de acolo vor veni ploile de peste an;

Dacă în ajunul Bobotezei, când preotul umblă cu “Iordanul” prin sate, îi va scârți zăpada sub picioare, atunci va fi un an bogat și rodnic.

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita – Agheasma Mare.

In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie – odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie sa primeasca de la duhovnic binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.

Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: “acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi… Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa”.

Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.

Slujba de la Agheasma Mare

Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza de doua ori pe an, pe 5 ianuarie, in Ajunul Botezului Domnului si pe 6 ianuarie, in ziua praznicului Bobotezei.

In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: (“Treime mai presus de fire…”). Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei (“Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta”) si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh (“Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant”), pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. “In Iordan botezandu-Te Tu Doamne …”

In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, “firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu”.

Previziunile cutremurătoare ale părintelui Arsenie Boca, făcute chiar înainte să moară: "Vor fi boli necunoscute si fara leac”

Seism puternic în România și numeroase schimbări în toată lumea, sunt doar câteva dintre previziunile pe care părintele Arsenie Boca le-a făcut înainte sa moară.

Sfântul Ardealului a susținut acum mai bine de 25 de ani că România se va confruntă cu un seism puternic, iar Bucureștiul va fi ras de pe suprafață pământului.

“O să ne pască un mare cutremur și blocurile din București vor ajunge că și cutiile de chibrituri. Mulți vor pleca din țară, dar puțini se vor întoarce.

Va venei vremea când vor dori să se întoarcă și n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări!”, spunea Sfântul Ardealului cu puțin timp înainte să moară.


“Pe București s-a ouat de două ori (n.r.: referindu-se la bombardamentele din cele două războaie mondiale), iar când se va ouă a treia oară, Bucureștiul va fi șters de pe suprafață pământului, deoarece acolo fofortesc păcatele. Într-o parte de lume vor fi războaie, în altă parte cutremure, în altă inecari, vor fi accidente peste accidente, vor fi boli necunoscute și fără leac”, mărturisea Arsenie Boca despre viitorul României și al planetei.