Sufletul

In casa în care a stat mortul, într-un colţ ferit, se lasă pe parcursul celor 40 de zile, pe o batistă, un pahar cu apă, în care apa se schimbă, împrospătându-se în fiecare dimineaţă. Se mai pune pe batistă şi câte o bomboană sau altceva de acest gen, pentru ca sufletul să se îndulcească atunci când vine seara acasă, spunea Carolina Mărgineanu. La sfârşitul perioadei, paharul acesta se dă cuiva de pomană împreună cu un prosop. Se crede că, aşa cum povestea Glicheria Costescu, din satul Costeşti, comuna Aninoasa, în tot acest răstimp, mortul vine acasă când îi e sete şi atunci trebuie să găsească apă proaspătă. După spusele Constantinei Cojocaru, sufletul se întoarce în fiecare seară acasă să mănânce şi să bea. Dacă apa o bea seara, turtiţele le mănâncă dimineaţa. La sfârşitul celor 40 de zile, cana şi batista respectivă se dau de pomană (Maria V. Stănculete).

Masa care se pregăteşte mortului are un caracter mai mult simbolic, căci „masa lui Dumnezeu nu lipseşte niciodată, pe nicio parte”. Această masă nu este „aşa, ca la noi, să muncească cineva s-o pună” (Grigore Măciucă).

Tocmai pentru că sufletul se întoarce seara şi stă în casa sa, se lasă lumina aprinsă peste noapte, timp de şase săptămâni.

Sunt oameni care consideră că trebuie să lase pe parcursul celor 40 de zile totdeauna uşa sau fereastra puţin deschisă, pentru ca sufletul să poartă intra şi să bea apa care i s-a pus şi să mănânce din cele ce i s-au pregătit pe batistă. Iată însă cum se referă la acest lucru Carolina Mărgineanu: „Nu-i adevărat (că este nevoie de uşi sau de ferestre deschise - n.n.). Suffetul intră pe orişiunde în casă”. „Morţii ştiu tot ce facem noi”, adaugă aceeaşi femeie.

Cât de corecte, din punct de vedere teologic, sunt aceste afirmaţii putem vedea dacă le comparăm cu afirmaţiile Părintelui Dumitru Stăniloae din manualul de Teologie dogmatică în legătură cu faptul că, într-un anumit fel, sufletele pot fi prezente, în acelaşi moment, în mai multe locuri, dacă nu cu fiinţa, cu privirea13. Materia sufletului este de o extraordinară subţirime şi, atunci, el poate penetra prin materia obişnuită, nemaiavând nevoie de uşi sau de ferestre deschise.

Spre deosebire de tradiţia acreditată de Biserică, care susţine că numai în primele trei zile de după moarte sufletul ar adăsta în preajma casei în care a vieţuit la sfârşitul vieţii sale în trup, deci numai până la înmormântare, ţăranul extinde această perioadă până la împlinirea celor 40 de zile. Asta, probabil, şi în dorul său de a prelungi o comunicare mai apropiată cu cel plecat de lângă el, de a avea posibilitatea să-şi manifeste grija faţă de soarta sufletului aceluia prin gesturi zilnice de atenţie şi tandreţe. Vine seara, vine noaptea cu cota ei mai mare de taină, şi totul în jur pare să fie prielnic venirii furişate şi discrete a sufletului celui care a murit în casa de care-l leagă atâtea făptuiri şi amintiri, petrecerea unui timp din viaţă, purtarea unei bătălii existenţiale adesea dure, legături de dragoste veche şi atâtea altele care fac farmecul şi amarul vieţii în această lume

Rugaciune catre Ingerul Pazitor

Rugaciune catre Ingerul Pazitor


Sfinte Ingere, pazitorul si acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobita si cu sufletul indurerat stau dinaintea ta si ma rog. Auzi-ma pe mine, pacatosul rob al lui Hristos, care cu multa cainta si lacrimi amare strig: sa nu pomenesti faradelegile si nedreptatile cu care eu, nevrednicul, te mahnesc in toata vremea, savarsind fapte necuvenite in fata Ziditorului meu Dumnezeu. Fii milostiv si nu te departa de la mine. Trezeste-ma din somnul pacatului si ajuta-ma cu rugaciunile tale, ca intru pocainta si neprihana sa-mi petrec cealalta vreme a vietii mele.

Pazeste-ma de caderile in pacate de moarte, ca sa nu pier in deznadejde si sa nu se bucure vrajmasul de pierzarea mea. In tot locul si in tot ceasul sa-mi stai inainte, rugandu-L pe Domnul Dumnezeul indurarilor sa-mi ierte pacatele pe care le-am savarsit in viata mea cu fapta, cu gandul sau cu vorba. Iar in infricosatul ceas al mortii tu sa fii langa mine, bunul meu pazitor, alungandu-i pe intunecatii demoni veniti sa infricoseze cutremuratul meu suflet. Apara-ma de cursele lor, cand va fi sa trec prin vamile vazduhului, pentru ca, de tine calauzit si pazit, lumina Raiului sa o vad, unde Sfintii si Puterile ceresti laolalta lauda si preamaresc numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Treimea cea de-o-fiinta si nedespartita, si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

MIRACOL. Fetiţa care l-a întâlnit pe DUMNEZEU. "L-am văzut pe Tatăl Ceresc. Un înger cu părul...."

"Încă din perioada facultății eram pasionată de Paranormal, mai ales în domeniul studiilor asupra experienţelor la graniţa dintre viaţă şi moarte. În anul 1992, fiind pediatru rezident, examinam una dintre pacientele mele, o fetiţă pe nume Cati, care era să se înnece într-un lac din regiunea Munţilor Bucegi. Cati era un caz deosebit, deoarece aproape 20 de minute nu a avut puls", îţi aminteşete medicul, potrivit lumeamisterelor.com.

Când a văzut-o pentru prima dată, pupilele ei erau fixe şi dilatate, arătând faptul că afectarea ireversibilă a creierului se produsese mai mult ca sigur. "Oricum am muncit mult cu ea, deşi în mintea mea credeam că nu va supravieţui. Familia ei însă avea alte idei. Fetiţa avea o familie numeroasă şi de-a lungul următoarelor trei zile era întotdeauna un membru al familiei alături de patul ei, ţinând-o de mână, vorbindu-i, ori rugându-se. Ceea ce făcea ca lucrurile să fie un pic haotice în secţia de terapie intensivă, stânjenind doctorii şi asistentele. Îmi amintesc când asistentele i-au pus perfuzia fetiţei; familia întreagă şi-a împreunat mâinile şi s-a rugat. Atunci le-am rugat pe asistente să îi lase să se roage, oricum credeam că nu va scăpa", a spus Felicia A.

După trei zile fetiţa şi-a revenit complet. "Într-o după-amiază am întrebat-o, din întâmplare, dacă îşi mai aminteşte de momentul înnecului, încercam să înţeleg cum se întâmplase. Dar răspunsul pe care mi l-a dat nu era deloc ce mă aşteptam...«Adică atunci când L-am văzut pe Tatăl ceresc?»", a povestit doctora. 

De-a lungul următoarelor trei zile, Cati a relatat extraordinara ei poveste. "În spital şi-a părăsit corpul fizic, aflat în comă, şi-a observat medicii care o înconjurau. A fost capabilă să descrie în detalii doctorii care au tratat-o şi modul în care au acţionat. Apoi a povestit cum a urcat printr-un tunel lung şi întunecat, unde a fost întâmpinată «de un înger cu părul de aur». Îngerul a luat-o de mână şi i-a spus: «Sunt aici că să te ajut.» În următoarele trei zile, îngerul venea şi o liniştea pe Cati, după care o lua într-o călătorie înapoi la casa ei, unde ea l-a văzut pe unul dintre frăţiorii ei jucându-se cu jucăriile ei. Apoi şi-a văzut mama care se grăbea să gătească pentru a se înapoia cât mai repede la spital, la căpătâiul ei. Fără a şti ce altceva să mai spun, am întrebat-o cum era acolo sus. «O să vezi dna dr.», spuse ea, «Raiul este minunat!»", a mai spus medicul. 

Cazul lui Cati sfidează neurologia convenţională. Conform tratatelor de specialitate, un copil cu simptomele ei nu ar fi trebuit să mai fie capabil să utilizeze nicio funcţie a creierului, şi prin urmare, nu ar fi trebuit să perceapă nimic. Aşa cum una dintre lucrările de vârf din domeniu afirmă: coma ar fi trebuit să anuleze complet conştiinţa umană. "Experienţa fetiței, aşa cum gândeam eu, nu se încadra în tratatele de neurologie. S-a dovedit că experienţele la graniţa dintre viaţă şi moarte nu sunt o fantezie sau o halucinaţie. Ascultând povestea acestei fete am realizat că putem începe să învăţăm marele mister. Încep să cred că mica mea pacientă chiar L-a văzut pe Tatăl ceresc şi a trăit un miracol", a concluzionat medicul fetiţei.