TRADITII, OBICEIURI SI SUPERSTITII DE PASTE. Ce se spune ca trebuie sa faci ca sa-ti mearga bine de Paste

Esti superstitios? Nu stii ce trebuie si ce nu trebuie sa faci in zilele de Sarbatoare? Vrei sa ai noroc si sa iti mearga bine? Traditii sunt nenumarate. Mai jos gasesti o parte din ele.

Oul rosu de Paste este pazitorul casei, cel putin asta cred maramuresenii. Unii sateni pun ouale rosii la ferestre pentru ca in acest fel casa sa le fie aparata de rele. Ouale trebuie lasate sa faca viermi, fiind semn de bogatie. Se spune ca daca pana la Sarbatoarea Inaltarii Domnului oul crapa si face viermi, lumea e fericita pentru ca inseamna ca acea casa va avea prosperitate.

Ouale trebuie vopsite in Joia Mare. Orice lucru gospodaresc facut in casa vinerea este pacat si aduce ghinion, de aceea ouale trebuie vopsite in Joia Mare. Este obligatorie si spovedania, pentru ca Pastele trebuie sa te prinda cu sufletul curat.

Oul rosu este asociat cu sangele Mantuitorului. Biblia spune ca Maica Domnului a asezat un cos cu oua langa crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si acestea s-au inrosit de la sangele curs din ranile lui Iisus. Se spune ca raul nu va putea invinge pe Pamant atata timp cat va fi sarbatorita Invierea Domnului si vor continua sa se vopseasca oua rosii in amintirea jertfei lui Iisus Hristos.

Ouale colorate in alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primaverii. Cele colorate in negru simbolizeaza chinul si durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce.
Ce puneti pe masa de Paste si cat costa. De la miel, la salamuri cu trufe
Inainte de a merge la Slujba de Inviere sau in prima zi de Paste, dis-de-dimineata, se spune ca e bine ca toti ai casei sa se spele in apa in care aseaza un ou rosu si o moneda de argint, iar, dupa caz, un fir de busuioc pentru a fi sanatosi tot anul. Astfel toti cei care isi spala fata cu aceasta apa vor fi tari ca banul, frumosi ca oul si cautati ca busuiocul.

E bine ca din primul ou ciocnit sa manance toata familia, pentru a fi mereu impreuna. De asemenea, trebuie ca oul sa fie spart de catre capul familiei. Tot acesta il curata si il taie in atatea felii cati membri are familia respectiva. Fiecare isi va lua bucatica din acel ou si il vor manca deodata

Ouale se ciocnesc in ziua de Pasti doar de catre barbati, potrivit traditiei. Mamele, bunicile si surorile care in Saptamana cea Mare intra in biserica trebuie sa aibe capul acoperit de-o naframa neagra. Legenda spune ca pe cel care tine postul negru in Vinerea Mare nu-l va durea niciodata capul si va afla cu trei zile inainte cand va muri.

Cel care se cufunda de trei ori in apa rece in Vinerea Seaca va fi sanatos tot anul. Cei mai multi se scalda in aceasta zi pentru a nu se prinde de ei, in decursul anului, nicio buba, friguri sau alte boli. Se crede ca daca ploua in Vinerea Seaca anul va fi manos, iar daca nu ploua anul va fi neroditor.

Bucate sfintite la slujba de Inviere:
- ouale curatite - cine mananca oua prima data in ziua de Pasti se zice ca va fi usor peste an. Altii usuca albus de ou rosu sfintit si daca un om face albeata, piseaza albusul si i-l sufla in ochi;
- slanina e folosita la mai multe leacuri: se ung ranile si daca se imbolnaveste vreun om si mananca slanina acesta se vindeca. Daca cineva e bolnav de friguri se afuma cu slanina, tamaia alba si neagra puse pe o lespede. Daca sangereaza vreo vita i se da sa manance din slanina;
- hreanul - cine-l mananca atunci cand vine acasa de la biserica va fi iute si sanatos tot anul. Pus in cofele cu apa sau in fantani, curateste apa. Se amesteca in tavitele vitelor impotriva bolilor si e bun contra frigurilor;
- sarea se foloseste la sfintirea fantanilor;
- cuisoarele sunt bune pentru dureri de masele;
- faina: se freaca ochiul vitei cu albeata si-i trece;
- usturoiul sfintit (pus in pamant) nu se strica; serveste la alungarea strigoilor de la casa si se ung usile grajdurilor cu el, iar la nevoie se da si pe oamenii bolnavi;
- samanta de busuioc: cu firele de busuioc sfintite se afuma cei cu dureri de urechi. Busuiocul e inspiratorul dragostei, de usturoi fug strigoii, iar de taciune fuge dracul.

Invăţăturile părintelui Arsenie Papacioc

„M-am uitat la voi să vă văd figurile, doar, doar, în felul ăsta aş putea să vă văd şi inimile. Faptul că vă aflaţi aici dă de înţeles că vă preocupă problema mântuirii, dar mai raţional. Aş vrea să discutăm despre ceva care să vă pună în mişcare. Nu teorie, tipic, tipic, şi la inimă, nimic. Trebuie să zbori cu amândouă aripile, vertical, fără cea mai mică abatere. Pentru ceea ce a făcut Hristos pentru noi, nu e permisă nici cea mai mică abatere. Iar dacă se întâmplă, să fie fără voia noastră, să căutăm duhovnicul şi să ne dezlegăm. Pentru că nici o nenorocire nu înseamnă ceva, dacă credinţa rămâne în picioare. Cel mai mare câştig al Satanei este descurajarea noastră în urma unor căderi, slăbiciuni.

Dragii mei, nu se ajunge să străbaţi distanţe decât pas cu pas, dar sigur. Nu vă întreb dacă aţi auzit de iad. Aţi auzit, dar nu-l cunoaşteţi! Apucaţi-vă de acum de a cunoaşte mai întâi Raiul. Vă cunoaşteţi după identitatea din buletin, dar nu vă cunoasteţi inimile, posibilităţile."

Dumnezeu ne-a creat numai pentru El

Dragii mei, fiinţa omenească este cu totul superioară întregii creaţii. Umanitatea e superioară îngerilor. Dumnezeu a creat îngerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru că sunt curaţi. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca să fim împreună cu El în vecii vecilor, iar pentru aşa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat înger păzitor, pe care l-aţi uitat! Dar n-aţi simţit pe dracul pe spinare ca să vedeţi cât de important e îngerul păzitor impotriva lui. Se spune că este cu neputinţă să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină. Îngerul ăsta are o misiune grozav de importantă. Toate gândurile şi cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de înger la Dumnezeu.

Nu există păcat mic

La o conferinţă, primeam bilete. Şi-mi zice unul că el are un păcat mic. Dar eu cunosc un păcat şi mai mic decât al lui. Adam n-a făcut altceva, decât a muşcat dintr-un măr. N-a fost împotriva lui Dumnezeu, nu s-a îndoit de existenţa puterii divine, dar n-a ascultat. Şi a răsturnat cerul şi pământul. Nu există păcat mic! A trebuit să vină Hristos să salveze fiinţa omenească. Şi ne-a adus mai mult decât ne-a pierdut Adam! Ne-a dat putinţa de a ne îndumnezei. Noi, nişte fiinţe în dimensiunea în care suntem, avem puteri divine! Avem o animalitate în noi şi unde încetează animalitatea începe omul. Până când, vă întrebaţi, dăm voie animalului ăstuia din noi să lucreze?

Moartea nu vine să-i faci o cafea

În viaţa mea, am fost la multe capătâie de muribunzi. Ţipete grozave, vedeau dracii, vedeau păcatele exact cum le-au făcut! Nu se puteau salva, că moartea nu vine să-i faci o cafea! Vine să te ia. Te duce unde-s faptele, nu discută. Şi toţi aceştia doreau să mai traiască o zi. Ziceţi că-i puţin… dar să vedeţi, când se opreşte răsuflarea, ce importantă e o clipă. Justiţia divină e încadrată de marea iubire divină, şi ne iartă cu o suspinare. Asta m-a făcut să spun că o clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate să fie o rugăciune. Şi un mare trăitor a zis că aceasta clipă e mai mult decat coşul cu lacrimi.

Dumnezeu vrea o inimă sinceră, şi nu mii de rugăciuni. Vrea inima noastră. Nimic nu-i mai scump de la Dumnezeu decat timpul. Ni l-a dat ca să ne salvăm. Ne-a suferit, ne-a îngăduit, doar-doar ne-om ridica. Asta e mila lui Dumnezeu – ne ţine o viaţă întreagă! Dacă am găsi cu putinţă să întrebăm pe cei de sus – ce v-a costat de aţi ajuns la atâta fericire, răspunsul ar fi: timp, puţin timp, petrecut bine. Dumnezeu ne-a creat liberi ca să luptăm, că harul Lui nu vine la un milog, vine la un erou.

Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaşii, măcar să nu-i urăşti

A iubi vrăjmaşii e o poruncă, nu un sfat! Eu, care stau de vorbă cu multă lume, am simţit că-mi spun – părinte, până aici! Fac orice, 1.000 de metanii pe zi, dar să nu-mi spui să-mi iubesc duşmanii. Vedeţi ghearele drăceşti care stăpânesc pe fiecare? Dacă nu poţi să-ţi iubeşti vrăjmaţii, măcar să nu-i urăsti, şi nu mai eşti în baltă, ci pe treaptă. Să facem puţină cântăreală negustorească... Focul iadului e o realitate, nu o sperietoare adusă de duhovnici sau părinţi în educaţia religioasă. Iadul e o mare realitate! Şi daca nu ierţi, mergi în focul de veci. Focul de acolo e de mii de ori mai tare decât focul de aici, şi-i fără lumină. Nu te vezi cu cineva! Şi nu stai acolo un timp, ci o veşnicie! Daţi-vă seama, îngrozitor! Pentru că nu numai suferinţa fizică te macină, ci şi faptul ca eşti rupt de iubirea lui Dumnezeu pe veşnicie. Te îngrozeste veşnicia asta, măi fraţilor! Te plictisesc de multe ori chiar nişte bunătăţi, că te saturi de ele.

40 de ani erau un timp şi nu o vesnicie

Unui oarecare ins i s-au descoperit suferinţele din iad. Până la glezne era unul în foc şi ţipa groaznic. Şi l-a întrebat ăsta – de ce ţipi aşa? Pentru că veşnic sunt în focul ăsta! Şi a mers de a dat de altul care era în foc până la gât; dar ăsta se bucura din când în când. Şi a spus: cu mult mai mult sunt în foc decât alţii, dar mă bucur când se mai face câte unul din neamul meu preot, şi peste 40 de ani mă scoate de aici. Vedeţi, psihologic, 40 de ani erau un timp şi nu o veşnicie. Era fericit pentru că avea o nădejde.

Fratilor, la judecată vom fi întrebaţi: de ce n-ai iubit? Pentru că am duşmănit, pentru că am vorbit de rău, pentru că am ucis! Luptaţi, de ce nu vreţi să cereţi harul lui Dumnezeu? Cand vin ispite de tot felul, strigaţi la Hristos: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse! Nu staţi în virtutea inerţiei, trăiţi fiecare moment. E greu, dar Dumnezeu va înţelege, vrea să vă ajute. Ne urmăreşte pentru că ne iubeşte. Hai să ne iubim!”

Nu fă cruce cântând ca la mandolină!

Atunci când facem crucea ne plecăm Sfintei Treimi. Când ridici mâna la frunte, toata înălţimea, Tatăl, apoi, toată adâncimea, Fiul şi duci la umeri, toată lăţimea, Sfântul Duh. De aceea fuge dracul de cruce! Dar dacă o faci aşa, ca şi cum ai cânta la mandolină, atunci nu ştiu care draci vor mai fugi, mai mult îi încurajezi.

Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul? Semnificația sărbătorii din 7 ianuarie

După Bobotează, în ziua de 7 ianuarie, se sărbătoreşte Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Ioan este considerat cel mai important proroc şi cel care face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Ioan este ultimul proroc al Vechiului Testament şi este menţionat în cărţile sfinte ca fiind cel care a avut rolul de a pregăti oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu. Aproximativ 2 milioane de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica.

Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli în timpul anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion "se botează gerul”, adică temperaturile încep să crească.


De Sfântul Ioan, există obiceiul numit "Udatul Ionilor”. În Bucovina de exemplu, în trecut, se punea un brad împodobit la porţile tuturor celor care purtau numele de Ion, iar aceştia dădeau o petrecere.


În Transilvania, cei care purtau acest nume erau purtaţi prin sat până la râu, unde erau botezaţi.


Sfântul Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul, pentru că este cel care a anunţat venirea lui Hristos. Părinţii lui sunt preotul Zaharia şi Elisabeta, care erau rude cu părinţii Fecioarei Maria, Ioachim şi Ana.

Arhanghelul Gavriil i-a vestit lui Zaharia că soţia sa va naşte un fiu la bătrâneţe şi se va chema Ioan. Zaharia nu a crezut acest lucru şi a rămas mut până când Elisabeta a născut.


Potrivit învăţăturilor religioase, Ioan a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Iisus Hristos.


Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărăteşti să fie cinstite şi persoanele care au luat parte la respectivul eveniment.


Adunarea (soborul) credincioşilor sărbătoreşte pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Domnului, care proroceşte venirea lui Iisus Hristos, îl botează şi îl descoperă lumii ca Mesia: "Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-L ştiam pe El, dar cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste (cel) care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste El, Acesta este cel ce se botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1, 32-34).


Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a dus din tinereţe o viaţă ascetică (purta o haină confecţionată din păr de cămilă şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică), retrăgându-se în deşertul Bethabara, unde a petrecut în rugăciune şi meditaţie. În anul 26 a început să propovăduiască şi să boteze, vestind venirea lui Mesia-Iisus (Izbăvitorul), fapt pentru care este numit Înaintemergător.


Momentul cel mai important al activităţii sale este întâlnirea cu Iisus, la al cărui botez în râul Iordan, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul asistă la prezenţa Duhului Sfânt sub înfăţişarea unui porumbel şi are revelaţia împlinirii profeţiei sale privind venirea adevăratului Mesia.


În predicile sale, care au un pronunţat caracter moral şi social, polemizează cu partidele religioase (saducheii şi fariseii), susţinând îndreptarea moravurilor, dreptatea, cinstea, buna convieţuire. Îl acuză de incest pe Irod Antipa, regele Iudeii, fapt pentru care este încarcerat şi decapitat, la cererea soţiei lui Irod, Irodiada, şi a fiicei vitrege a acestuia, Salomeea.


Biserica Creştină a fixat mai multe sărbători pentru prăznuirea sa, între care zămislirea (23 septembrie), ca botezător (7 ianuarie), ziua naşterii (24 iunie) şi ziua morţii sale (29 august).

Trei mari români au fost canonizaţi în anul 2017

În anul 2017 trei mari români au făcut pasul din istorie spre sinaxare. Cei care s-au învrednicit să devină „icoanele cele mai vii ale lui Hristos” şi a căror sfinţenie a fost recunoscută de Biserică în 2017 sunt:
Sf. Cuv. Pafnutie – Pârvu Zugravul

Cuviosul Pafnutie – Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti.

Luând aminte la viața virtuoasă, la nevoința și lucrarea Cuviosului Pafnutie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților în cadrul şedinţei de lucru din 4-5 iulie 2017, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august.

Proclamarea canonizării sale a avut loc în 6 august 2017 la Mănăstirea Roboaia.

Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei

În ceea ce îl priveşte pe Sfântul Iosif cel Milostiv, cele mai alese fapte bune ale acestuia erau: sfinţenia vieţii şi milostenia. El se ruga şi citea mult, mânca puţin şi era foarte cumpătat, îşi drămuia cu mare măsură timpul, având mare osârdie pentru cele sfinte. Dumnezeiasca Liturghie o săvârşea totdeauna cu bucurie şi cu ochii umeziţi de lacrimi.

Era, de asemenea, un vorbitor priceput şi duhovnic înţelept, căutat de multă lume pentru blândeţea şi cuvintele lui. Cunoştea bine Sfânta Scriptură, din care mărturisea că învaţă toate, şi era desăvârşit părinte duhovnicesc. Pe lângă celelalte daruri, mitropolitul avea şi darul smereniei şi al ascultării desăvârşite, că toate le primea ca de la Dumnezeu.

Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, are ca dată de prăznuire ziua trecerii sale la cele veşnice: 26 ianuarie.

Sfântul Gheorghe Pelerinul

Sfântul Gheorghe Pelerinul a vieţuit în smerenie şi osteneală, fiind propovăduitor, prin viaţă şi prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârşit minuni şi vindecări, atât în vremea vieţii pământeşti, cât şi după moarte, fiind cinstit de credincioşi.

De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor, având zi de pomenire la 17 august.

Hotărârea canonizării nevoitorului Gheorghe Lazăr (+ 1916) și a Mitropolitului Iosif Naniescu (+ 1902) a fost luată în timpul sedintei de lucru a Sf.Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 5-6 octombrie 2017.

Cei doi noi sfinţi români sunt sfinţi contemporani, întrucât au trăit în secolul al XX-lea, alăturându-se Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ.

Sfinţii români sunt rugători pentru noi în Ceruri, dar, în acelaşi timp, sunt şi exemple, adevăraţi eroi naţionali care au lăsat o moştenire extraordinară poporului român, moştenire ce trebuie păstrată, valorificată şi transmisă mai departe.