Paştele, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Ce semnificaţie are Învierea Domnului

Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, Învierea fiind, după cum spunea părintele Arsenie Boca, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi.
La câteva zile după intrarea solemnă în Ierusalim (de Florii), Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt. După trei zile, a înviat din morţi. Toată această succesiune de evenimente au avut loc în numai o săptămână, cea a Patimilor, care precede Învierea.

Scopul acestei sărbători creştine este amintirea vie a patimii, a morţii şi a Învierii lui Iisus Hristos. Sfânta Scriptură a Noului Testament spune că Iisus Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, iudeii au pus soldaţi de pază la mormântul lui Iisus Hristos. Totuşi, minunea s-a întâmplat.

După intrarea solemnă în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat şi răstignit, a murit pe cruce şi a fost pus în mormânt, iar după trei zile a înviat din morţi. Duminică dis-de-dimineaţă, Iisus Hristos a înviat ca un biruitor, cu puterea dumnezeirii Sale, ca să împlinească Scriptura şi cele hotărâte de iconomia divină pentru mântuirea neamului omenesc, explică părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

La Cina cea de Taină, în noaptea când a fost trădat de unul dintre apostoli, Iuda Iscarioteanul, înainte de a fi prins şi arestat, Iisus a instituit sărbătoarea Paştelui nou testamental, după porunca ce I-a fost dată de Dumnezeu.

Duminica - a treia zi după Scripturi - femeile purtătoare de mir au găsit mormântul Mântuitorului gol. Împotriva tuturor a celor care L-au acuzat şi batjocorit, numindu-l în derâdere Regele Iudeilor, rege încoronat cu spini, rege al cărui tron era o Cruce, părăsit de ai săi, păzit sub grea şi rece lespede de piatră, Hristos a izbândit cea mai strălucită biruinţă ce s-a văzut vreodată: biruinţa asupra morţii şi asupra răutăţii omeneşti. Această biruinţă nu putut fi tăgăduită şi nu i-a putut fi smulsă niciodată, a spus părintele Stoica.

Împreună cu duminica, sărbătoarea săptămânală a creştinilor, Paştele a fost sărbătorit încă din epoca apostolică. În conştiinţa Bisericii, Învierea Domnului nu este doar cea mai veche sărbătoare creştină, ci şi începutul şi culmea tuturor sărbătorilor şi a praznicelor. Această aleasă şi sfântă zi, cea dintâi a săptămânii, praznic al praznicelor, este şi sărbătoare a sărbătorilor.
Paştele este precedat de 40 de zile de post aspru, apoi o altă săptămână, a şaptea, cea a patimilor.

Un rol deosebit în determinarea şi fixarea duratei Postului Mare l-a avut, probabil, numărul 40 care apare în Vechiul Testament de mai multe ori. Principalele evenimente care implică acest număr ar fi cele patruzeci de zile ale potopului, cele patruzeci de zile petrecute de Moise pe muntele Sinai, cele patruzeci de zile în care iscoadele evreilor au cercetat pământul Canaanului, în care aveau să intre, cele patruzeci de zile parcurse de Sfântul Prooroc Ilie spre a ajunge la muntele Hore, cele patruzeci de zile pe care Dumnezeu le pune înaintea poporului din Ninive, spre a se pocăi.

În Noul Testament există anumite pasaje-cheie unde se aminteşte de numărul de patruzeci de zile - cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitor în pustiul Carantanie, cele patruzeci de zile de la Înviere şi până la Înălţare, timp în care Mântuitorul le dă Sfinţilor Apostoli ultimele învăţături.

Un ultim indiciu la fel de important ar fi cei patruzeci de ani petrecuţi de poporul lui Israel în pustiu. Simbolismul acestei perioade este unul forte şi reprezintă cu siguranţă timpul în care Dumnezeu încearcă lealitatea fiilor lui Israel, în vederea renaşterii unei noi generaţii fidele lui.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri, cea care precede Învierea, are în cultul ortodox slujbe şi rânduieli speciale. Astfel, luni, marţi şi miercuri se săvârşeşte Liturghia darurilor mai înainte Sfinţite, iar joi şi sâmbătă Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia.

La Liturghia Sfântului Vasile cel Mare din Sfânta şi Marea Joi se scoate, la Proscomidie, un Sfânt Agneţ special care este sfinţit şi va fi uscat şi sfărâmat a treia zi de Paşti la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, într-o rânduială specială, miridele rezultate fiind folosite ca Împărtăşanie pentru bolnavi, copii şi în situaţii speciale. Această Sfântă Împărtăşanie este păstrată în Chivotul din Sfântul Altar, pe Sfânta Masă.

Tot joi, la sfârşitul Sfintei Liturghii, există rânduiala spălării picioarelor, în amintirea gestului făcut de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Taină, când a spălat picioarele celor 12 apostoli. Această rânduială se săvârşeşte în unele mănăstiri din Patriarhia Română şi este oficiată de stareţul mănăstirii, care spală picioarele a 12 dintre vieţuitorii mănăstirii pe care o conduce.

În Sfânta şi Marea Vineri, în Biserica Ortodoxă se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti, în cadrul cărora se citesc textele evanghelice legate de patimile Domnului Iisus Hristos. Aceste ceasuri se numesc împărăteşti deoarece în Bizanţ participa şi împăratul la ele. Tot în Sfânta şi Marea Vineri, după ceasurile împărăteşti se săvârşeşte slujba Vecerniei Mari, în cadrul căreia se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Epitaf, pe care este reprezentată punerea în mormânt a Mântuitorului. Sfântul Epitaf rămâne în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului Domnului de vineri seară, când este dus de preoţi în Sfântul Altar după ce a fost purtat în procesiune în jurul bisericii.

În Sfântul Altar, Epitaful este aşezat pe Sfânta Masă, unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului, când va fi aşezat la locul său în biserică.

Sărbătoarea Învierii Domnului este cea mai mărită, îmbucurătoare şi solemnă dintre sărbătorile anului. Duminica Învierii guvernează întocmirea întregului ciclu mobil de sărbători al anului bisericesc, amintindu-ne de trecerea noastră de la întuneric la lumină şi de la moarte la viaţă.

Potrivit tradiţiei liturgice vechi a Bisericii, conservată în Tipicele de origine studită (constantinopolitană), anul liturgic începea, ca şi astăzi, în noaptea Paştilor. De data Paştilor erau legate succesiunea şi denumirea duminicilor şi a săptămânilor de peste an.

Paştile a fost sărbătorit încă de la început în toată lumea creştină, însă nu peste tot la fel. Izvoarele amintesc că în Biserica primară au existat mari diferenţe regionale în ceea ce priveşte data şi modul sărbătoririi Paştelui. Creştinii din părţile Asiei Mici şi ale Siriei, care aveau ca temei practica veche moştenită de la Sfinţii Apostoli Ioan şi Filip, luau în calcul ziua anuală sau lunară şi sărbătoreau mai întâi moartea Domnului ("Paştile Crucii") la 14 Nisan, apoi Învierea ("Paştile Învierii") la 16 Nisan, indiferent de ziua din săptămână în care cădea această dată.

Partizanii acestei practici iudaizante mai erau numiţi şi "quartodecimani", fiindcă sărbătoreau Paştile la 14 Nisan, adică în aceeaşi zi cu iudeii.
Iudaizanţii mai moderaţi ("protopashiţii") sărbătoreau Paştile duminica, însă întotdeauna legau această duminică de Paştile iudaic, chiar dacă de multe ori sărbătoarea cădea înaintea datei reglementare.

Cea mai mare parte a creştinătăţii însă (Apusul, Egiptul, Grecia şi Palestina) lua drept normă ziua săptămânală. Ei sărbătoreau, aşadar, moartea Domnului întotdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, iar Învierea - în duminica următoare, care cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină, după echinocţiul de primăvară.

Moartea Domnului sau "Paştile Crucii" era zi de întristare şi era sărbătorită cu post prelungit până în ziua Învierii. Învierea Domnului sau "Paştile Învierii" era zi a bucuriei şi se sărbătorea, ca şi astăzi, prin agape şi cine. Practica aceasta era fondată pe învăţătura Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

O parte dintre creştinii din Galia sărbătorea Paştile la o dată fixă: 25 martie sau chiar 27 martie.

Cele două denumiri originare ale Paştelui creştin ("Paştile Crucii" şi "Paştile Învierii") au fost conservate de către Biserica Romano-Catolică, ce foloseşte doi termeni diferiţi pentru a indica atât "Paştile Crucii" (Pasqua di Passione), cât şi "Paştile Învierii" (Pasqua di Resurrezione).

Lumina Învierii de la Sfântul Mormânt din Ierusalim se aprinde, însă, numai la Paştile ortodoxe.

Indiferent cum este serbată sau câte tentative de denigrare a celei mai importante sărbători a creştinilor au existat, Hristos a izbutit cea mai strălucită biruinţă ce nu i-a putut fi luată.

Învierea din morţi a lui Iisus Hristos este semnul biruinţei sale, iar comemorarea acestei Învieri rămâne de milenii una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii.

Tradiţii în Sâmbăta lui Lazăr, ziua care anunţă Învierea Mântuitorului. De ce se împart plăcinte, iar munca este interzisă

Sărbătorită de credincioşi cu o zi înainte de Florii, Sâmbătă lui Lazăr aminteşte de minunea pe care a făcut-o Hristos înainte de patima Sa mântuitoare: l-a inviat pe Lazăr la patru zile de la moarte.Teologii spun că este considerată cea mai mare minune a Sa, iar în acelaşi timp reprezintă şi garanţia învierii noastre.
După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, când se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.   Prin tradiţie, în Sâmbăta lui Lazăr, gospodinele pregătesc plăcinte şi le dau de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având specificul ei. În una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.   “Dacă femeile pregătesc plăcinte, fetele tinere plantează flori, fiind convinse că numai cele sădite acum vor avea multe ramuri înflorite. În numeroase zone din ţară, fetele mai mici, îmbracate în rochii albe, împodobite cu flori de primăvară, merg cu colindul prin sat, spunând povestea sărmanului Lazăr care a murit foarte tânăr. Gospodarii le cinstesc cu ouă, pe care să le încondeieze în Joia Mare”, spun etnologii de la Muzeul Dunării de Jos.   Murise de 4 zile   Conform teologilor, în această sâmbătă, Biserica Ortodoxă cinsteşte una dintre cele mai mari minuni săvârşite de Iisus Hristos în viaţa pământeană, învierea lui Lazăr. Evenimentul religios s-a petrecut în localitatea Betania, unde Lazăr, prietenul lui Iisus, murise de patru zile. Învierea lui Lazăr a fost descrisă în Sfânta Evanghelie după Ioan în Capitolul 11, versetele de la 1-45. Sfântul Evanghelist Ioan spune că Lazăr, originar din Betania (localitatea palestiniană Al-Izzariya de astăzi), ca şi surorile lui, Marta şi Maria, făcea parte din grupul persoanelor preţuite de Iisus. Mai mult, tradiţia spune că Lazăr era fiul fariseului Simon, în casa căruia s-a pregătit Cina Mântuitorului.   „Eu sunt învierea şi viaţa!"   Iisus era departe de Betania, într-un ţinut pustiu, când surorile lui Lazăr i-au trimis mesageri şi îl chemau să vină repede la casa lor, pentru că Lazăr era foarte bolnav, dar Evanghelistul Ioan nu menţionează amănunte despre boala lui Lazăr. În acea zonă pustie, Iisus se retrăsese cu ucenicii săi, pentru a se feri de răzbunarea conducătorilor religioşi ai evreilor. Numeroasele minuni săvârşite de Iisus atunci, ca şi mustrările adresate acestora de Hristos i-au îndârjit pe aceştia, dornici să-l prindă şi să-l omoare. Iisus a ajuns în Betania în a patra zi de la moartea lui Lazăr.   În acest timp, familia îndoliată a lui Lazăr era consolată de prietenii familiei, după marea pierdere. Când a ajuns la marginea satului, Iisus a fost întâmpinat de Marta, care i-a spus : „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit". Atunci Hristos i-a răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa!". Iisus a vrut s-o încurajeze : adică El, care a făcut atâtea minuni, are putere să biruiască moartea. La scurt timp a întâlnit-o şi pe Maria, cealaltă soră a lui Lazăr, care auzise că Învăţătorul a sosit în satul lor şi i-a spus şi ea: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl poţi învia, căci poţi!   Atunci s-a hotărât uciderea lui Iisus   Evanghelistul consemnează că „văzând durerea surorilor lui Lazăr şi a prietenilor acestora, Iisus S-a întristat şi, în faţa mormântului lui Lazăr, a plâns. Hristos, Viaţa şi dătătorul vieţii, era în acea clipă faţă în faţă cu moartea". „Atunci Iisus Hristos s-a rugat Tatălui Ceresc pentru minunea care urma să se împlinească, le-a cerut celor prezenţi să înlăture piatra de la uşa mormântului şi a strigat cu voce tare: „Lazăre, ieşi afară!" Acesta a ieşit din mormânt, aşa cum fusese îngropat, înfăşurat în giulgiu şi cu mahrama pe faţă. Minunea a trezit şi bucurie, şi uimire, şi cutremurare în rândul celor prezenţi. Unii au crezut în minunile lui Hristos, alţii au hotărât să-L pârască fariseilor. Cu acest prilej, sinedriul s-a întrunit şi atunci s-a hotărât uciderea lui Iisus, dar şi a lui Lazăr cel înviat.   Colinde pentru Zeul vegetaţiei   În ajunul Floriilor se respectă tradiţia "Cântecelor de Paşti". În fiecare comunitate, în faţa lăcaşurilor de cult ortodoxe, se intonează cântece religioase care amintesc despre moartea şi învierea lui Lazăr, prietenul lui Iisus. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.   Conform Centrului Judeţean pentru Conservarea Tradiţiilor Ialomiţa, în sâmbăta Floriilor, la casele gospodarilor colindă fetele. Lazărul(Lăzărelul) reprezintă un ceremonial complex al cetei feminine structurat după modelul colindelor şi dedicat unui străvechi zeu al vegetaţiei numit, sub influenţa creştinismului, Lazăr sau Lăzărică. Are loc în Sâmbăta Floriilor. Nu este întâlnit astăzi în judeţul Ialomiţa, dar în trecut a fost cules de Mihai Vulpescu, în special în Teleorman.   Un grup de tinere fete îmbrăcate în alb şi cu o panglică roşie în păr merg din casă-n casă cântând o anumită melodie ceremonială. Legenda spune că Lazăr pleacă în pădure cu oile, se urcă în pom, alunecă, moare, fetele (surorile) îl plâng, îl scaldă în lapte dulce, pe care apoi îl aruncă. Are loc apoi învierea şi metamorfozarea lui Lazăr în flori şi vegetaţie luxuriantă. Acest eveniment este dedicat zeului vegetaţiei:Dionisos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris.

TRADITII, OBICEIURI SI SUPERSTITII DE PASTE. Ce se spune ca trebuie sa faci ca sa-ti mearga bine de Paste

Esti superstitios? Nu stii ce trebuie si ce nu trebuie sa faci in zilele de Sarbatoare? Vrei sa ai noroc si sa iti mearga bine? Traditii sunt nenumarate. Mai jos gasesti o parte din ele.

Oul rosu de Paste este pazitorul casei, cel putin asta cred maramuresenii. Unii sateni pun ouale rosii la ferestre pentru ca in acest fel casa sa le fie aparata de rele. Ouale trebuie lasate sa faca viermi, fiind semn de bogatie. Se spune ca daca pana la Sarbatoarea Inaltarii Domnului oul crapa si face viermi, lumea e fericita pentru ca inseamna ca acea casa va avea prosperitate.

Ouale trebuie vopsite in Joia Mare. Orice lucru gospodaresc facut in casa vinerea este pacat si aduce ghinion, de aceea ouale trebuie vopsite in Joia Mare. Este obligatorie si spovedania, pentru ca Pastele trebuie sa te prinda cu sufletul curat.

Oul rosu este asociat cu sangele Mantuitorului. Biblia spune ca Maica Domnului a asezat un cos cu oua langa crucea pe care a fost rastignit Mantuitorul si acestea s-au inrosit de la sangele curs din ranile lui Iisus. Se spune ca raul nu va putea invinge pe Pamant atata timp cat va fi sarbatorita Invierea Domnului si vor continua sa se vopseasca oua rosii in amintirea jertfei lui Iisus Hristos.

Ouale colorate in alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primaverii. Cele colorate in negru simbolizeaza chinul si durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce.
Ce puneti pe masa de Paste si cat costa. De la miel, la salamuri cu trufe
Inainte de a merge la Slujba de Inviere sau in prima zi de Paste, dis-de-dimineata, se spune ca e bine ca toti ai casei sa se spele in apa in care aseaza un ou rosu si o moneda de argint, iar, dupa caz, un fir de busuioc pentru a fi sanatosi tot anul. Astfel toti cei care isi spala fata cu aceasta apa vor fi tari ca banul, frumosi ca oul si cautati ca busuiocul.

E bine ca din primul ou ciocnit sa manance toata familia, pentru a fi mereu impreuna. De asemenea, trebuie ca oul sa fie spart de catre capul familiei. Tot acesta il curata si il taie in atatea felii cati membri are familia respectiva. Fiecare isi va lua bucatica din acel ou si il vor manca deodata

Ouale se ciocnesc in ziua de Pasti doar de catre barbati, potrivit traditiei. Mamele, bunicile si surorile care in Saptamana cea Mare intra in biserica trebuie sa aibe capul acoperit de-o naframa neagra. Legenda spune ca pe cel care tine postul negru in Vinerea Mare nu-l va durea niciodata capul si va afla cu trei zile inainte cand va muri.

Cel care se cufunda de trei ori in apa rece in Vinerea Seaca va fi sanatos tot anul. Cei mai multi se scalda in aceasta zi pentru a nu se prinde de ei, in decursul anului, nicio buba, friguri sau alte boli. Se crede ca daca ploua in Vinerea Seaca anul va fi manos, iar daca nu ploua anul va fi neroditor.

Bucate sfintite la slujba de Inviere:
- ouale curatite - cine mananca oua prima data in ziua de Pasti se zice ca va fi usor peste an. Altii usuca albus de ou rosu sfintit si daca un om face albeata, piseaza albusul si i-l sufla in ochi;
- slanina e folosita la mai multe leacuri: se ung ranile si daca se imbolnaveste vreun om si mananca slanina acesta se vindeca. Daca cineva e bolnav de friguri se afuma cu slanina, tamaia alba si neagra puse pe o lespede. Daca sangereaza vreo vita i se da sa manance din slanina;
- hreanul - cine-l mananca atunci cand vine acasa de la biserica va fi iute si sanatos tot anul. Pus in cofele cu apa sau in fantani, curateste apa. Se amesteca in tavitele vitelor impotriva bolilor si e bun contra frigurilor;
- sarea se foloseste la sfintirea fantanilor;
- cuisoarele sunt bune pentru dureri de masele;
- faina: se freaca ochiul vitei cu albeata si-i trece;
- usturoiul sfintit (pus in pamant) nu se strica; serveste la alungarea strigoilor de la casa si se ung usile grajdurilor cu el, iar la nevoie se da si pe oamenii bolnavi;
- samanta de busuioc: cu firele de busuioc sfintite se afuma cei cu dureri de urechi. Busuiocul e inspiratorul dragostei, de usturoi fug strigoii, iar de taciune fuge dracul.

FENOMENUL OZN, MITOLOGIA SI RELIGIA

Implicatii spirituale, mitologice si religioase   
Paralele cu aparitiile sfinte
Astrofizicianul Jacques Vallée, unul dintre cei mai seriosi investigatori ai fenomenului OZN, a fost cel care, analizand cazurile de aparitii ale Fecioarei sau ale altor persoane sfinte, a constatat surprinzatoare asemanari cu observatiile OZN. El a luat ca exemplu aparitiile Santa Maria de Guadalupe, incepute in 9 decembrie 1531, la zece ani dupa cucerirea imperiului aztec de catre spanioli, in apropiere de Tenochtitlan (Mexico City), aparitiile de la Fatima (Portugalia) din 1917, cele din vara anului 1981 de langa satul Medugorje (Bosnia), dar si pe cele din 1858 de la Lourdes, in Franta in fata fetitei de 14 ani Bernardette Soubirous, sau cea din 19 septembrie 1846 cand la doi tineri pastori din
La Salette, localitate din Alpii Francezi, li s-a aratat un glob de lumina clipitoare care s‑a deschis, iar in mijlocul ei a aparut o “Frumoasa Doamna”, identificata drept Fecioara Maria. Incepand din 2 aprilie 1968 si pana in iunie 1971 Fecioara a fost vazuta de mii de martori, majoritatea musulmani de o suta opt ori (dupa unele evidente) pe cupola bisericii crestine copte a cartierul Zeitun din Cairo. Autoritatile au ordonat anchete severe, pe o raza de douazeci si cinci de kilometri, distrugand sau confiscand aparatura electronica, de proiectie, smulgand firele electrice ale bisericii, taind crengile copacilor din jur, si chiar demoland un garaj aflat peste drum, fara a perturba aparitiile. O multime de fotografii atesta fenomenul. Exista mii de astfel de cazuri, cu Fecioara Maria sau alte persoane sacre.
Jacques Vallée a atras atentia in 1988 asupra numeroaselor paralele intre aceste aparitii si evenimentele OZN; intre acestea: lumina orbitoare care se vede eventual prin ceata, un glob stralucitor, un disc rotindu-se foarte rapid, o coloana de lumina care coboara din cer si pe care martorul se poate inalta de la pamant, vesminte care raman uscate in ciuda ploii, un nor din care apare o fiinta nepamanteana, scaderea temperaturii, o liniste nefireasca, pierderea notiunii timpului, stare de transa, epuizare dupa terminarea intalnirii etc.
OZN-uri Biblie si in alte scrieri vechi?
Dar istorii asemanatoare cu rapirile OZN gasim si in Vechiul Testament (ca si in apocrife, cum ar fi Cartea lui Enoh). Putem citi astfel despre calatoriile ceresti ale lui Enoh “De la acest moment eu nu m-am mai vazut in mijlocul copiiilor oamenilor, ci am fost asezat intre doua spirite” [...] “doi barbati atat de inalti cum n-am mai vazut pe Pamant vreodata. Si fetele lor straluceau ca soarele si ochii lor erau ca niste faclii aprinse iar din buze izbucneau vapai.” “Ei m-au luat pe aripile lor si m-au pus pe un nor. Si iata minunea! norii au inceput sa se miste. Si iarasi inaltandu-ma mai sus, am vazut vazduhul iar mai sus am vazut eterul; si ei m-au dus in cerul cel dintai”. „vanturi prielnice imi ridicau aripile si grabeau drumul meu [...] Am fost inaltat astfel pana in Cer si am ajuns curand la un zid cladit din pietre de clestar. Flacari mistuitoare ii invaluiau marginile. Am simtit cum ma cuprinde groaza, cu toate acestea m-am varat in mijlocul acestor flacari”. Expresia “vanturi prielnice imi ridicau aripile” nu trebuie bineinteles interpretata in sensul ca Enoh ar fi avut aripi. Mai degraba trebuie sa acceptam ca metafora citata era singura capabila sa sugereze contemporanilor ridicarea sa rapida de la pamant prin levitatie. Surprinzator este ca si la foarte multe rapiri OZN victima este flancata intre doi nepamanteni in timp ce se inalta de la sol. In calatoria sa, spune Enoh, “Am vazut  si izvoarele Pamantului, ascunse in coloanele luminate ale Cerurilor. Si in aceste coloane ale Cerului eu am vazut focuri care izbucnesc fara numar, dar nici in sus nici in jos. Deasupra acestor izvoare am vazut un loc care nu are nici bolta deasupra, nici pamant dedesubt, si nu era nici un pic de apa; un loc cu desavarsire pustiu”. Cine a vazut, pe imaginile aduse de telescoapele moderne, nebuloasele de praf din Galaxie, in forma de coloane luminate de stelele din jur, nebuloase din care “izvorasc”, in timp, planete precum Pamantul, va fi surprins cum de un locuitor al pustielor Arabiei putea intui astfel de detalii.
Despre Ilie Tesviteanul sta scris: “Cand a voit Domnul sa ridice pe Ilie la Cer intr‑un vartej de vant [...] iata ca un car de foc si niste cai i-au despartit [...] si Ilie s-a inaltat la cer intr‑un vartej de vant” (2 Regi, 2; 1-12). Oare un vehicul pe care scribul de acum mai bine de doua mii de ani il numeste ba “vartej de vant” ba “car de foc” nu ne duce cu gandul la un OZN? Intamplari similare sunt puse in seama proorocului Isaia. Cat despre proorocul Ezechiel, acesta s-a intalnit cu un “snop de foc, care raspandea in jur o lumina stralucitoare, in mijlocul careia lucea ca o arama lustruita care iesea din mijlocul focului. Tot in mijloc se vedeau patru fapturi vii a caror infatisare avea o asemanare omeneasca” (Ezechiel, 1; 4-5).
“El a intins ceva ca o mana, si m-a apucat de zulufii capului. Duhul m-a rapit intre Pamant si Cer, si m-a dus, in vedenii dumnezeiesti, la Ierusalim” (Ezechil, 8; 2-3). Acea „mana” seamana cu raza coborata din OZN, care ridica pe cel rapit de la pamant. Astfel de descrieri exista in multe alte scrieri vechi.
Cercuri de foc, zane, pitici etc
Tot Jacques Vallée a remarcat asemanarea fenomenului OZN contemporan cu istorisiri folclorice, pe care noi le consideram simple povesti pentru copii, dar in care cei vechi credeau mai mult decat ne inchipuim. Dau un singur exemplu, cel privind ielele, in context romanesc. Acestea, conform lui Victor Kernbach (1995), sunt fapturi feminine supranaturale cu puteri magice si mare putere de seductie, “locuind in vazduh, in paduri sau pesteri, in munti, pe stanci sau pe maluri de ape, in balarii sau la raspantii, scaldandu-se adesea in izvoare pure; se crede ca apar mai ales noaptea la lumina Lunii, rotindu-se in hora in locuri retrase [...] fostul lor ring de dans [...] ramane ars ca de foc, iarba nemaiputand creste pe locul batatorit, iar crengile copacilor din jur fiind parlite”. Ele pot zbura fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase. Cei pe care pun mana “sunt rapiti si dispar fara urma” sau “sunt ridicati in vartejuri apoi chinuiti si smintiti”. Si dupa Nicolae Densusianu, pe unde trec ielele “nu mai creste iarba”, “ramane o potcoava de iarba rosie”, sau “se innegreste iarba in forma de cerc”. Ielele “vin pe sus cu lautari” indeosebi “cimpoieri”, “au lumanari aprinse” si “joaca in pomi”. Intalnind oameni “ii poarta prin aer de raman neoameni pe viata”. Dimitrie Cantemir in Descriptio Moldaviae (1716) numea ielele “nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”. Iata cate asemnari cu fenomenul OZN.
Dar am putea vorbi de piticii din paduri, de o multime de alte fiinte miraculoase, prezente in folclorul tuturor popoarelor, ca si de cercurile magice, ori de cercurile in lanurile de cereale. Pentru cei ce cred ca acestea din urma sunt toate contrafacute, amintim ca primul document in care se vorbeste de cercuri in lanurile de cereale dateaza din anul 815 si a fost redactat la Lyon. Teoria (azi abandonata) ca cercurile sunt efectul vartejurilor de aer fusese enuntata de invatatul britanic Robert Plot inca din 1677. Intr-o gravura din 1678 un asa numit “diavol secerator” (mowing devil) culca niste spice la pamant formand doua cercuri concentrice. In textul alaturat se aprecia ca “unui om i-ar lua ani de zile sa aseze fiecare spic cu atata precizie, in timp ce diavolul are nevoie pentru asta doar de o noapte”.
Aparent deci, fenomenul OZN nu este caracteristic doar celei de a doua jumatati a secolului 20 ci ne-a insotit de la inceputul omenirii. Atata doar ca ceea ce noi consideram inexplicabil intra, pentru oamenii de demult, in randuiala obisnuita a lumii. Pentru unele populatii ele sunt obisnuite si azi. John Mack a intalnit mai multi reprezentanti ai unor „culturi primitive”, constatand cu uimire ca pentru acestia „fenomenul OZN” nu exista, pur si simplu deoarecece evenimentele pe care noi le incadram in aceasta categorie, fac parte pentru ei din randuiala dintotdeauna a lumii. Citez cateva fragmente din declaratiile acestora, reproduse din cartea lui John Mack Passport to the Cosmos:
“Invatatii numesc asta OZN… deoarece ei n-au exercitiu, au pierdut contactul cu Intelepciunea, Cunoasterea, Puterea si Harul… ei au pierdut contactul cu poporul din stele”.
Wallace Elan Negru, indian nord-american.
“Dupa cultura si religia africana sunt douazeci si patru lumi-mama in ceruri, iar Pamantul nostru este a douazeci si cincea… O lume-mama este o planeta special facuta cu scopul de a da nastere vietii”.
Vusumazulu Credo Mutwa vraci de nivel superior din Africa de Sud.
“Acele fapturi mi-au spus ca «vin de nicaieri… deoarece ei sunt peste tot». Marele Spirit i-a trimis ca mesageri, «deoarece noi n-am putea sta fata in fata cu acea imensa energie».”
Bernardo Peixoto, saman din jungla braziliana.
“Voi sunteti aici doar temporar. Aceste corpuri ale voastre sunt doar instrumente care vi s-au dat pentru a invata cu ele […] Suntem aici pentru a va ajuta dar nu vom interveni in liberul vostru arbitru”.
din mesajul primit de Sequoyah Troeblood indian nord-american
Experimente genetice in Biblie
Nici controversatele experimente genetice efectuate cu ocazia rapirilor OZN nu lipsesc din vechile traditii. Conform celor scrise in Geneza, Dumnezeu a facut lumea, vietatile, omul. Pe Eva a creat-o dintr-o coasta a lui Adam (ceea ce azi ne duce cu gandul la ingineria genetica, incluzand clonarea si renuntarea la cromozomul Y). In originalul ebraic al Bibliei, numele Domnului este Elohim, substantiv plural. De altfel, Biblia foloseste pluralul si in alte ocazii. Dumnezeu spune: “Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea Noastra” (Geneza, 1; 26). E oare pluralul majestatii sau la aceasta actiune au participat mai multi care semanau intre ei? Intrebarea e cu atat mai pertinenta cu cat peste cateva pagini ii vedem implicati in experimente genetice pe unii dintre ingeri, despre care nu se spune nicaieri de unde au aparut.
Astfel, daca martorii rapirilor OZN vorbesc de misterioase experimente genetice, menite sa dea nastere unor hibrizi, care sa fie mai reusiti decat oamenii actuali, ori despre relatii sexuale intre cei rapiti si anumite exemplare dintre vizitatori, in Biblie scrie ca “fii lui Dumnezeu au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase; si din toate si-au luat de neveste... s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor si le-au nascut ele copii: acestia erau vitejii care au fost in vechime oameni cu nume” (Geneza, 6; 2, 4). In Cartea lui Enoh se aduc marturii suplimentare impotriva “veghetorilor care pacatuiesc cu fiicele oamenilor”.
Din punctul de vedere al biologiei, acesti ingeri trebuie sa fi fost fie reprezentanti de sex masculin ai speciei umane, fie specialisti in inginerie genetica. Dar in orice caz, ei erau interesati in a crea “viteji” si “oameni cu nume”, adica exemplare mai reusite ale speciei umane decat cele care s-ar fi nascut fara interventia lor.
Vechile scrieri sfinte mai spun ca “experimentele” ingerilor n-au fost pe placul lui Dumnezeu, care a decis sa-i pedepseasca, distrugand urmasii hibrizi. Totusi, se pare ca Dumnezeu insusi facea astfel de experiente. Astfel, cand s-a nascut Noe, el a fost atat de diferit de orice alt copil incat tatal sau, Lameh, disperat, spune tatalui sau Matusalem ca: “nu-i seamana deloc si nu pare sa tina de neamul omenesc” intrucat “avea pielea alba ca zapada si roza ca un trandafir si un par alb si lung ca lana” si ochii “stralucitori ca razele Soarelui”. El mai spune: “acesta este inger din Cer, fara indoiala, el nu este din neamul nostru” (cum vor fi aratat ceilalti copii daca aceste trasaturi ii tulburasera atat de mult?). Istoria de mai sus este reluata de doua ori in Cartea lui Enoh, dar ea a fost regasita, intr-o forma inca mai dezvoltata, si in manuscrisele de la Marea Moarta. Matusalem, nefiind nici el in stare sa gaseasca o explicatie, se decide sa se adreseze, la randul sau, tatalui sau Enoh. Acesta ii spune “Domnul este pe cale sa faca o noua lucrare pe Pamant”, anuntandu-l despre venirea Potopului care urma sa nimiceasca toti pamantenii, crutand doar pe Noe si pe descendentii sai. Oare, dupa repetate experimente genetice, Noe reprezenta, in sfarsit, hibridul reusit, cel dorit de Inteligenta Superioara?
“Experimentele” insa nu s-au oprit aici. Asa cum observa si Jacques Vallée, citandu-l pe Anatole France, istoriile privind relatii amoroase intre ingeri si femeile pamantene (plasate dupa Potop) se gasesc din abundenta in scrierile celor vechi. Intre autorii care au reprodus aceste istorii pot fi amintiti: Justin, Flavius Josephus, Athenagoras, Lactantius, Tertulian, Marcus Ephesianul, Eusebius, Sfantul Ambrozie, Sfantul Augustin etc. Tot de la ei ne-a ramas povata ca femeile trebuie sa se roage cu capul acoperit pentru a nu ispiti ingerii, sfat respectat in multe parti pana in zilele noastre.
Mentionam in treacat ca si imaculata conceptie a lui Iisus de catre  Fecioara Maria este inclusa de catre unii autori in aceeasi categorie (ca de altfel si conceperea lui Ioan Botezatorul). In plus, in momentul nasterii lui Iisus s‑au semnalat, conform scrierilor vremii (evanghelii canonice sau apocrife), numeroase fenomene: o lumina orbitoare deasupra ieslei, steaua calauzitoare a magilor, animale si oameni pe care Iosif i-a vazut nemiscati precum stana de piatra in jurul pesterii in care se nastea Iisus (azi am zice “animatie suspendata”) etc., toate tipice rapoartelor despre intalnirile OZN.
In Grecia antica se considera ca eroii sunt hibrizi nascuti din mame pamantene si tati coborati din Olimp. De pilda, Danae, inchisa intr-un turn si insamantata printr-o ploaie de aur venita din ceruri, de la Zeus, a nascut eroul Perseu. Nepoata acestuia, Alcmena, se va impreuna si ea cu Zeus, nascandu-se astfel Hercule, etc.
Romanii stiau de incubi, fiinte de pe un alt taram, care se strecoara noaptea, pe furis, in paturile femeilor, pentru a se impreuna. Sub o forma sau alta aceste fapturi sunt prezente in miturile si povestile mai tuturor popoarelor, intre care se includ si legendele romanesti cu zburatorul. Istoricul roman Suetoniu afirma ca imparatul August a fost rezultatul unei relatii intre mama lui si un incub; la fel s-a spus despre Platon, Alexandru cel Mare, Cezar, despre legendarul vrajitor Merlin si despre multi altii. Anticii credeau si in succubi, ipotetice fiinte feminine care vin noaptea in paturile barbatilor.
O lume de spirite in mitologia popoarelor
Exista persoane care afirma ca isi pot uneori parasi trupul, calatorind departe, observand ceea ce se petrece acolo si relatand apoi despre aceasta. In anii saizeci s-au facut chiar experimente in acest sens la Universitatea Duke (Carolina de Nord). In anii saptezeci au facut senzatie cazurile, examinate de Dr. Elisabeth Kubler-Ross, de Raymond Moody si de numerosi altii, privind fenomenul de decorporare sau extracorporalitate raportat in situatii de moarte clinica. Fenomenul a primit in engleza numele de Near Death Experience (prescurtat NDE), iar in romaneste “experienta la limita mortii” sau “experienta mortii apropiate”. In esenta, un anumit procent din persoanele revenite din moarte clinica spuneau ca s-au vazut parasindu-si corpul fizic, plutind undeva la inaltime, urmarind forfota din jurul trupului lor, ascultand comentariile celor de fata, intre care si faptul ca au murit. Unii pleaca astfel prin alte incaperi, putand descrie ulterior detalii pe care altminteri n-aveau cum sa le cunoasca. In plus, cei in cauza s-au confruntat cu aparitii luminoase de o mare stralucire si frumusete, au simtit un sentiment de pace, iar uneori au avut impresia trecerii, cu o viteza extraordinara, printr-un tunel intunecat, ajungand intr-o alta lume, unde au intalnit rude si prieteni decedati, eventual ingeri sau sfinti etc.
Acest fenomen – de decorporare – ne prilejuieste sa aducem in discutie un detaliu pe care nu l-am mentionat atunci cand am discutat despre rapirile OZN si anume ca se pare ca uneori aceste rapiri au loc „in trup” alteori „in spirit”.
Ipoteza dupa care omul poseda si alte “corpuri” decat cel fizic, corpuri care pot deveni autonome in anumite cazuri, este veche precum gandirea omeneasca. In conceptia anticilor egipteni la moartea corpului fizic supravietuiau doua fiinte: Ka si Ba. Grecii stiau si ei de trei “corpuri”: soma, psyche si pneuma. Aceeasi impartire o regasim si la Sfantul Albert cel Mare (1193-1280). Mai aproape de noi s-a vorbit de un “corp eteric” si un “corp astral”, primul semi‑material, intermediar intre corpul fizic si suflet, al doilea spiritual, capabil sa fiinteze independent de corpul fizic. In 1939 Semion Kirlian, tehnician dintr‑un laborator universitar din U.R.S.S., a descoperit un efect care de atunci ii poarta numele si care pare sa dovedeasca existenta, pe langa corpul fizic, a unui “al doilea” corp, numit conventional corp eteric sau “fluidic”, care ar contine o matrice informationala, capabila, in anumite conditii, sa asigure generarea sau regenerarea corpului fizic. Corpul astral, care ar fi acelasi cu sufletul, sau spiritul ganditor, a fost considerat insa totdeauna altceva decat aceasta “dublura eterica”.
O persoana rapita a raportat ca s-a intalnit cu fiinte luminoase, de forma umana, care s-au transformat, la un moment dat, in globuri luminoase. Dupa un timp, globurile au redevenit din nou siluete umane. In alte intalniri astfel de sfere de lumina au servit drept vehicul de transport sau s-a spus despre ele ca sunt depozite de inteligenta.
Faptul ca rapirile (la sfarsitul carora ti se spune ca nu ai voie sa spui ce ai vazut si auzit) se petrec uneori in trup alteori in spirit  ii preocupa deja chiar si pe antici. Apostolul Pavel, in  Epistola a doua catre corinteni (2 Cor, 12, 2-4) scrie astfel: “Cunosc un om in Hristos, care, acum patrusprezece ani, a fost rapit pana in al treilea cer (daca a fost in trup nu stiu; daca a fost fara trup, nu stiu; Dumnezeu stie). Si stiu ca omul acesta (daca a fost in trup sau fara trup, nu stiu; Dumnezeu stie), a fost rapit in rai si a auzit cuvinte care nu se pot spune si pe care nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca”.
OZN-uri de pe celalalt taram
Straniile rapiri in spirit, asemanarea acestora cu fenomenul NDE, paralela – pe care o face si Apostolul Pavel – intre destinatia celor rapiti si raiul, dar si celelalte apropieri de care aminteam, n-au trecut neobservate. Raymond Fowler comenta in The Watchers II: “S-ar putea oare ca fenomenul OZN si experientele la limita mortii (NDE) sa fie controlate de o civilizatie avansata existand intr-o alta dimensiune, populata in parte de fiinte umane care au intrat in aceasta dimensiune prin procesul mortii? Ar putea fi posibil ca fiintele umanoide cu aspect de ingeri intalnite acolo sa fie ceea ce vom deveni noi insine prin evolutie in existente viitoare? Sunt cumva oamenii din realitatea noastra forme larvare ale acestei civilizatii?”… “probabil rapirile OZN, decorporarea si supravietuirea sufletului dupa moarte au o cauza comuna”. [Inteligentele care ne viziteaza cu OZN‑urile] “vin de acolo unde noi vom merge [dupa moarte]. Moartea, in esenta, este suprema experienta de rapire [OZN]”.
Dr. Kenneth Ring, profesor emerit de psihologie la Universitatea statului Connecticut, opina si el: “Nu s-ar putea oare ca lumea NDE si cea a rapirilor OZN, in ciuda diferentelor dintre ele, sa fie totusi nu universuri diferite ci parti ale unui acelasi univers? Nu s‑ar putea ca experientele NDE si cele OZN sa aiba mai multe in comun una cu cealalta decat am banuit pana acum?”. Si cercetatorul francez Jean Sider scrie: “Fara umbra de indoiala ... fenomenul aparitiei [stafiilor] unor «morti» isi are izvorul in acelasi loc in care se gaseste si izvorul care genereaza OZN-urile si Extraterestri”.
Contactatii si fenomenul de channeling
Persoanele care au suferit o rapire OZN pot fi impartite, grosier, in „victime” care isi reamintesc cu groaza cele petrecute si „contactati”, care se cred alesi de extraterestri pentru a transmite mesaje pamantenilor. Primul si cel care a declansat de fapt fenomenul contactatilor a fost George Adamski, (1891-1965). El spunea ca a vazut, prin telescopul sau personal, un OZN in forma de trabuc inca in 9 octombrie 1946. In urmatorii ani a facut mai multe fotografii spectaculoase, in care se poate urmari modul in care mai multe “nave de cercetare” discoidale, luminoase, parasesc pe rand o “nava mama” lunguiata, mult mai mare. In aceeasi perioada, Adamski mai afirma ca a vazut, intr‑o zona desertica din California, un OZN‑uri coborand la sol si iesind din el un ins cu infatisare omeneasca, inalt de vreo 1,70 metri, cu plete blonde. Acesta i-a transmis telepatic lui Adamski ca se numeste Orthon si ca nava vine de pe Venus. Vizitatorul a adaugat ca “extraterestrii sunt foarte ingrijorati de experientele nucleare pamantene care strica echilibrul ecologic al Universului” si ca se feresc de oameni deoarece unii semeni de-ai lor au fost ucisi de pamanteni. Adamski l-a mai intalnit pe Orthon si ulterior, fiind si plimbat prin Cosmos cu OZN-ul. El si-a descries pataniile in mai multe carti de success.
La scurt timp, mai multi asociati sau prieteni ai lui Adamski se vor declara si ei contactati. Intre acestia sunt autori de carti ca John McCoy, George Hunt Williamson, Ray si Rex Stanford sau intemeietori de secte ca faimosul parinte al bisericii scientologice L.Ron Hubbard. La mijlocul anilor cincizeci existau circa 150 cluburi de contactati OZN sau de acest tip, multe avand caracter de cult religios. Azi numarul lor e mult mai mare, mai ales in California. CIA a fost mereu interesat de ele, atat pentru experimente sociologice oculte, dar mai ales deoarece, dandu-le ca exemplu, putea discredita cercetarea privata OZN in ochii publicului educat.
In cateva randuri, sectele de adoratori ai OZN-urilor au produs si victime. De pilda, in martie 1997, 39 de persoane (21 femei si 18 barbati), intre 26 si 72 de ani, adepti ai sectei “Poarta Cerului”, s-au sinucis folosind un amestec de barbiturice si alcool, intr-o vila din Rancho Santa Fe, nu departe de San Diego (California). Ei scrisesera ca au plecat astfel sa  intalneasca un OZN ascuns in coada cometei Hale-Bopp, care ar fi fost de fapt o “fereastra” prin care se puteau intoarce in “patria lor cosmica”, “pentru a accede la un nivel superior de spiritualitate”.
Asa cum rapirile pot fi facute “in trup” sau “in spirit”, pe langa contactatii “fizici”, exista si o categorie speciala de contactati, numiti contactatii “psihici”. Acestia nu spun ca ar fi fost luati in carne si oase la bordul unor OZN-uri, dar pretind totusi ca sunt in permanenta legatura cu fapturi din lumi superioare noua. Aceasta legatura se realizeaza fie prin ceea ce literatura anglofona numeste channeling – receptarea de mesaje, imagini, intuitii etc prin intermediul subconstientului de catre o persoana cu inzestrari speciale – fie prin dicteu automat, cand subiectul simte nevoia sa astearna texte sau uneori chiar semne neintelese pe hartie. Se cunosc chiar cazuri in care s-au scris astfel zeci de carti (de pilda brazilianul Chico Xavier este creditat cu 126 carti realizate pe aceasta cale).
Dupa Scott Mandelker (1995) printre pamanteni se gasesc multe „persoane cosmice”. Acestea se afla in doua situatii esentiale: ratacitorii: suflete incarnate in nou nascuti, pierzandu-si astfel, voluntar, memoria identitatii si a vietilor trecute (deci ceea ce numim indeobste reincarnare), si vizitatorii: suflete care intra in mod voluntar in corpul unui pamantean pe care-l iau in stapanire in timpul vietii acestuia. Exista numeroase exemple, unele bine studiate, care par sa ateste aceste fenomene.
Mentionez (dupa o carte de Ruth Montgomery) doar cazul lui David Paladin din Albuquerque , New Mexico . A absolvit cu greu sase clase, dupa care a fugit de acasa, ducand o viata aventuroasa. In timpul celui de al doilea razboi mondial, a fost trimis intr-o misiune de spionaj, imbracat in uniforma armatei naziste. Prins, torturat, abandonat fiind crezut mort, a fost internat, in stare de coma profunda, cu identitatea necunoscuta, intr-un spital militar din Viena. De aici, deoarece din cand in cand bombanea ceva in limba rusa, a fost transferat intr-un spital pentru est-europeni, unde a fost in sfarsit identificat, pe baza amprentelor digitale, ca soldat american si mutat in spitalul militar din Battle Creek (Michigan), unde si‑a recapatat constiinta abia dupa doi ani si jumatate. Interogat asupra identitatii sale, el a raspuns prompt “Sunt pictor, numele meu este Vasilii Kandinski”. Pentru cei mai putin familiarizati cu istoria artelor, mentionam ca Vasilii Kandinski, rus de origine, naturalizat german apoi francez, este unul dintre cei mai mari pictori secolului XX, poate primul initiator al artei abstracte in 1910. David nu avea nici un fel de cunostinte de pictura, nu avea de unde sa auda de Kandinski nici sa cunoasca limba rusa. Kandinski a murit in 1944 in Franta, pe cand David avea 18 ani. Nu putea fi vorba deci de o “reincarnare” in sensul obisnuit al notiunii. In timpul convalescentei, eroul nostru a cerut si a primit, prin Crucea Rosie, instrumente necesare picturii, realizand un numar de lucrari care au fost imediat remarcate de lumea artistica, subliniindu-se ca stilul lor se asemana cu arta lui Kandinski. Dupa mai multi ani el va ajunge chiar sa predea pictura intr-un colegiu, iar lucrarile sale vor fi foarte bine apreciate.
Inca de la Confucius si Lao‑Zi, s-a subliniat ca omenirea se imparte in doua rase: pe de o parte cei preocupati de relatii, castig, conventii, avand drept verb calauzitor pe „a avea”, iar pe de alta parte cei care cauta dezinteresat adevarul, binele, frumosul si pentru care verbul calauzitor este „a fi”. Dupa Mandelker, primii ar alcatui 99% din populatia Pamantului, ceea ce explica, in viziunea multor analisti, de ce suntem exclusi din „Clubul Galactic”. Evident, “persoanele cosmice” trebuie cautate in acel 1% din urma.
Tehnicile SRV
Decorporarea a fost folosita si in scopuri militare, mai exact s-a incercat ca cel „decorporat” sa fie trimis sa spioneze secrete din tabara adversa. Americanii au pus la punct, in anii saptezeci, prin proiectul SCANATE, chiar o tehnica prin care persoane obisnuite puteau capata astfel de insusiri. Aceasta tehnica a fost numita Scientific Remote Viewing (SRV). Ea are trei faze: (1) exercitii de meditatie transcendentala care largesc si implinesc campul constiintei, in armonie cu subconstientul, (2) tehnici de control a frecventelor din creier (de pilda a celor relevate prin electroencefalograma) elaborate la institutul Monroe, (3) insusirea unor roluri bine definite prin “scenarii” pentru doua persoane: un medium si indrumatorul sau. Informatiile primite de subconstientul mediumului sunt inregistrate printr‑un sistem de “procese-verbale”.
Tehnicile SRV dezvoltate astfel au fost folosite, in anii care au urmat, la a “cotrobai”, cu mai mult sau mai putin succes, prin locuri secrete, aparent bine pazite. De pilda, la un moment dat “coordonatele” pentru observare au fost indreptate asupra unor centre de supraveghere a satelitilor din URSS. Ulterior, prin actiuni complementare de spionaj, s-a dovedit ca informatiile obtinute prin clarviziune fusesera remarcabil de corecte. In 1977, clarvazatorul Pat Price, pregatit astfel, a fost pus sa descrie birourile dintr-o instalatie militara subterana aflata intr-un loc secret in statul Virginia, birouri pe care Price, nu le vazuse niciodata. Descrierea corespundea atat de bine cu realitatea incat un functionar al serviciilor secrete americane care asista la test a exclamat uluit “la dracu’ – nu se mai poate tine nici un secret!”
In anii nouazeci s-au suprimat fondurile de la buget pentru astfel de cercetari, dar ele continua cu fonduri private la The Farsight Institute din Atlanta (Georgia). Aici se fac cursuri si demonstratii publice anuntate din timp, isi popularizeaza metodologiile si formularele de estimare a scorurilor, inclusiv pe internet. Clarvazatorii de aici spun ca ei se deplaseaza in “corp astral” la locul cercetat. Acuratetea metodei nu e perfecta dar poate fi crescuta printr-un numar de clarvazatori lucrand in paralel si comparand apoi relatarile lor.
Unii dintre acestia, ca Mel Riley, Ray Bordon, Courtney Brown si altii si-au propus sa viziteze astfel OZN‑uri si locurile din care vin acestea. Ei au descris aproape identic cele vazute.  Daca ar fi sa-i credem, nepamantenii i-au intampinat incantati pe pamantenii care au venit in “dublura astrala” si au fost dispusi sa le raspunda la intrebari. Au confirmat rapirile de oameni, experimentele genetice etc., ca si faptul ca ei se afla de mult pe Pamant, dar nu vor intra in contact cu noi pana nu ne maturizam. Mai mult, ei au spus ca toate contactele importante pe care le vom realiza cu ei vor fi in spirit, adaugand: „Fiinte fizice nu ar fi in stare sa coordoneze Galaxia”.
Citate de comentat:
“A inceput sa ne fie clar ca, in loc sa fie extraterestre, in sens ingust, OZN‑urile ar putea fi parte din aceeasi inteligenta cuprinzatoare care a dat nastere la mozaicul religiilor si mitologiilor, din zorii constiintei umanitatii”.
Prof. J. Allen Hynek

“Existenta extraterestrilor nu mai poate fi negata, sunt de acum prea multe marturii in privinta lor si a farfuriilor zburatoare, asa cum dovedeste cercetarea OZN. A spune categoric ca ele sunt iluzii si halucinatii sau ca relatarile unui martor ocular nu reprezinta o dovada, e o greseala. Aceasta ar insemna sa punem sub semnul intrebarii valoarea marturiei in general, ceea ce ar avea consecinte serioase pentru religia insasi […] Sa nu subestimam valoarea marturiilor omenesti […] Religia insasi se bazeaza pe marturia oamenilor care au avut parte de revelatia divina […] Exista un pasaj in Noul Testament, in care apostolul Pavel se refera la IIisus ca la Regele al Universului nu doar ca rege al lumii pamantesti. Aceasta inseamna ca totul in Univers, inclusiv extraterestrii, OZN-urile etc. sunt conciliabile cu Dumnezeu”.
“Daca as intra in contact cu extraterestrii, i-as intreba inainte de toate care este opinia lor in privinta unei Fiinte Superioare, care-i conceptia lor despre Dumnezeu. S-ar putea sa fie mai religiosi decat noi […] Cert este ca religia crestina nu exclude existenta extraterestrilor, […] existenta farfuriilor zburatoare, […] faptul ca extraterestrii sunt mai evoluati decat noi […] In cercetarea OZN gasim indicatii clare ca acestea sunt fiinte cu un suflet mai independent de trup, de materie […] Poate extraterestrii sunt fiinte a caror latura materiala se subordoneaza laturii spirituale […] Dar este desigur posibil, de asemenea, ca ei sunt ca si noi, sau ca, din punct de vedere spiritual, ne sunt chiar inferiori, chiar daca sunt mai avansati stiintific […] Dumnezeu nu ne-a spus nimic despre alte lumi locuite din Univers, pentru ca a socotit ca nu este necesar”
“Nu cred ca ingerii utilizeaza farfurii zburatoare. Dar, desigur, ei ar putea sa se foloseasca de ele pentru a ne demonstra ceva […] Sa lasam stiinta sa dovedeasca faptul ca ingerii calatoresc cu farfurii zburatoare! Eu nici nu voi nega, nici nu voi afirma aceasta”.
“Extraterestrii […] sunt fiinte de o mare bunatate, care doresc sa ne aduca mai aproape de Dumnezeu. Dar aici ne aflam pe un taram al speculatiilor […] Fiecare eveniment [OZN] trebuie examinat cu maxima atentie, nu ca un miracol, ci ca ceva aflat deasupra obisnuitului; nu ca un incident divin sau demonic ci ca o realitate fizica, parte a naturii. In timp, progresul stiintific va veni atat in ajutorul parapsihologiei cat si a cercetarii OZN”
Monsignorul Corrado Balducci, membru al curiei papale de la Vatican (1996)
Papa Ioan Paul II a trimis congresului international OZN de la Acapulco din decembrie 1999, cele mai bune urari ale sale, adaugand ca “ceea ce fac ei este o activitate extrem de importanta”. Tot el, in 1999, la intrebarea unui baietas – daca exista extraterestri – a raspuns: “Tine minte intotdeauna: Ei sunt copiii lui Dumnezeu, la fel ca si noi”.

Dalai Lama, i-a declarat personal lui John Mack, pe data de 15 aprilie 1992: “Vizitatorii sunt «fiinte simtitoare» din Univers, aparent tulburate de cele ce se petrec pe Pamant”.

Ce se va întâmpla cu religia dacă va fi descoperită viaţă extraterestră?

Toate marile religii ale lumii prezintă oamenii ca fiind singurele fiinţe capabile de spiritualitate şi de mântuire. Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit deja peste 700 de exoplanete, dintre care multe sunt similare Pământului şi ar putea adăposti forme de viaţă, poate chiar inteligentă. Prin urmare, ce se va întâmpla cu religia dacă ştiinţa va confirma existenţa altor fiinţe în Univers?

Credinţa în existenţa extratereştrilor devine tot mai larg răspândită. Un sondaj realizat anul trecut în Statele Unite a demonstrat că 37% dintre persoanele chestionate (peste 5.800 de americani) credeau că există viaţă pe alte planete. Cei mai mulţi dintre aceştia erau atei (55%), urmaţi de musulmani (44%), iudei, hinduşi şi cei mai puţin numeroşi erau creştini (32%). Totuşi, niciuna din aceste religii nu are o poziţie oficială în privinţa acestui subiect.

Dacă la prima vedere putem crede că o confirmare a existenţei vieţii pe alte planete ar afecta credibilitatea religiilor, nu este chiar aşa. Religia se poate adapta la evoluţia ştiinţei, aşa cum a făcut şi până acum.

Doug Vakoch, director în cadrul Institutului SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) din California, crede că impactul nu va fi aşa de mare cum ne imaginăm noi. La urma urmei, deşi teoria evoluţiei speciilor este validată de ştiinţă de atâta timp, religia prezintă în continuare propria variantă a creaţiei, găsind mulţi adepţi.
Seth Shostak, astronom la Institutul SETI, spune că, oricum, oamenii sunt deja obişnuiţi cu ideea vieţii extraterestre, ipoteza fiind prezentată în presă de foarte multe ori.

Recent, cercetătorii au dezbătut posibilitatea existenţei unor forme de viaţă pe Marte sau pe un meteorit marţian, numit ALH 84001, care ar conţine microfosile. Prin urmare, recunoaşterea oficială nu ar fi un şoc foarte mare pentru opinia publică, nici pentru reprezentanţii diferitelor culte.

Cum ar reacţiona fiecare religie?

Delicatul subiect a fost dezbătut de teologi în cadrul Simpozionului 100 Year Starship în anul 2011, dar şi la o conferinţă specială, SETI CON2, organizată în vara anului 2012.

Principala problemă care apare în relaţia dintre religie şi o potenţială viaţă extraterestră este că oamenii nu vor mai părea speciali, aşa cum sunt prezentaţi în textele sfinte. Oamenii nu ar mai fi unici, creaţi să stăpânească întregul Univers.

David Weintraub, autorul cărţii “Religions and Extraterrestrial Life”, publicată în anul 2014, crede că unii credincioşi mai radicali, în special creştini, vor respinge din start existenţa vieţii pe alte planete, pentru că acest lucru nu este menţionat în Geneză.

Dar, alte culte creştine, cum sunt Adventiştii de Ziua a Şaptea, ar putea fi mai deschişi la schimbare. Ei interpretează Biblia literal şi cred că oamenii au fost mântuiţi pentru că erau păcătoşi, ei moştenind acest păcat de la Adam şi Eva.

Adventiştii ar putea să accepte mai uşor existenţa altor fiinţe superioare, care ar fi fost şi ele create de Dumnezeu, dar, neavând ca strămoşi pe Adam şi Eva, nu au păcătuit, deci nu ar fi avut de ce să fie mântuite asemeni oamenilor.

Şi Mormonii cred în existenţa extratereştrilor, la fel şi adepţii cultului Baha'i, spune Weintraub. Conform Cărţii lui Mormon, extratereştrii sunt „fiii şi fiicele zămislite întru Dumnezeu.”
În timp ce catolicii par mai deschişi la dezbaterea subiectului, pentru evanghelişti descoperirea vieţii extraterestre ar putea avea un impact puternic, foarte negativ. Conform acestui cult, creştinismul este singura religie valabilă, iar oamenii singurele fiinţe care pot fi mântuite.

În schimb, hinduismul şi budismul nu ar avea nicio problemă să primească adepţi din rândul fiinţelor extraterestre. Aceste religii admit infinitatea Universului şi posibilitarea existenţei altor forme de viaţă.

Şi Coranul are pasaje care pot fi interpretate ca referiri la fiinţe inteligente de pe alte planete. Acestea însă nu cunosc învăţătura lui Mohammed, ci au profeţii lor, scrie David Weintraub.

Marea provocare va fi modul în care oamenii se vor purta cu aceste fiinţe, care poate vor avea propria lor religie. Arătând toleranţă faţă de acestea, am putea reuşi să fim mai toleranţi şi faţă de pământenii de altă religie, spune Weintraub.

Pe de altă parte, Doug Vakoch crede că religiile se vor adapta la noua descoperire şi vor găsi argumente care vor fi uşor acceptate de adepţi. El dă ca exemplu un teolog baptist, Hal Ostrander, pastor la o biserică din Georgia, care se opune evoluţionismului, dar care ar accepta existenţa fiinţelor de pe alte planete.

Pastorul spune că aceştia ar fi tot copii ai lui Dumnezeu, la fel de importanţi ca oamenii. Chiar dacă extratereştrii ar fi mai evoluaţi ca noi, asta nu ar însemna că oamenii, care pot fi comparaţi cu nişte copii mai mici, nu sunt unici în felul lor, iar Dumnezeu poate decide să creeze viaţă pe orice planetă.



De ce ar fi viaţa extraterestră o provocare pentru religie?

Toate religiile susţin că oamenii sunt fiinţe unice, înzestrate cu spiritualitate, create “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”.

Descoperirea altor fiinţe inteligente, pe alte planete, ar pune sub semnul întrebării această idee, spune astrofizicianul Jason Lisle, de la Muzeul Creaţiei din Petersburg.

Jason susţine principiul antropic, adică Pământul a fost destinat de la bun început să găzduiască fiinţe superioare. În plus, deocamdată nu există nicio dovadă clară a existenţei extratereştrilor, iar acest lucru poate fi considerat o dovadă că religia creştină are dreptate.

La rândul său, jurnalistul Lee Strobel, autorul cărţii "The Case for a Creator, spune că principiul antropic nu este singura perspectivă pe care o oferă religia. Dar, conform statisticilor, probabilitatea ca pe alte planete să fie îndeplinite toate condiţiile apariţiei vieţii este foarte mică, spune el. Jurnalistul se referă însă la formele superioare, inteligente de viaţă, care au nevoie de anumite condiţii pentru a se putea dezvolta.

Problema apare însă doar dacă ne gândim la viaţa aşa cum o ştim noi pe Terra, adică bazată pe 6 elemente chimice: carbon, hidrogen, nitrogen, oxigen, fosfor şi sulf.
Ted Peters, editor la publicaţia Theology and Science, se întreabă dacă nu este posibil să existe forme de viaţă bazate, de exemplu, pe arsenic, care pe Pământ este o substanţă otrăvitoare.

Un microb ciudat, care trăieşte cu arsenic, a fost descoperit recent în Lacul Mono din California. Biologii şi teologii se întreabă de atunci dacă acesta nu poate fi considerat exemplul unei geneze diferite, care ar putea avea loc şi pe alte planete.

În cadrul Simpozionului, una din temele dezbătute a vizat posibilitatea ca extratereştrii inteligenţi să fie şi ei păcătoşi, la fel ca oamenii. Profesorul de filosofie Christian Weidemannof, de la Ruhr-University Bochum din Germania, se întreabă de ce Iisus nu s-a dus să-i mântuiască şi pe aceşti extratereştri, dacă ei există şi au păcătuit.

Aceasta este o dispută mai veche între teologi, care discută despre posibilitatea ca Iisus să se fi încarcat de mai multe ori. Cei mai mulţi teologi cred însă că Dumnezeu s-a încarnat o singură dată, doar pe Pământ, nu şi pe alte planete.

Spre deosebire de alte religii, cum sunt hinduismul şi budismul, în creştinism problema vieţii extraterestre este mult mai delicată. Întreaga religie creştină se bazează pe credinţa în mântuirea care a devenit posibilă prin Iisus, considerat Dumnezeu încarnat.

Cu toate acestea, unii reprezentaţi ai Bisericii cred că nu există o contradicţie între creştinism şi ideea vieţii extraterestre. Părintele Jose Funes, astronom iezuit şi directorul Observatorului Astronomic de la Vatican, a declarat pentru ziarul L'Osservatore Romano că aşa cum pe Pământ există multe fiinţe, multe forme de viaţă, aşa ar putea exista şi pe alte planete, pentru că toate acestea au fost create tot de Dumnezeu.
Funes invocă libertatea creativă a lui Dumnezeu, care nu poate fi limitată şi care nu contrazice în niciun fel religia. El spune însă că Încarnarea a avut loc o singură dată, iar datorită ei şi aceşti extratereştri, dacă au păcătuit, pot avea şanse la mântuire asemeni oamenilor.



Exoteologia

Potrivit lui Robert Lawrence Kuhn, care scrie despre relaţia dintre religie şi ştiinţă, în cazul descoperirii vieţii extraterestre, există câteva variante prin care creştinismul s-ar putea salva.

1. Va considera că moartea şi învierea lui Iisus poate mântui toate fiinţele, din toate lumile posibile.

2. Va recunoaşte că Iisus trece prin aceeaşi experienţă şi pe alte planete, pentru a mântui fiinţele de acolo.

3. Va susţine ideea misionarismului galatic, adică oamenii vor coloniza şi răspândi Cuvântul lui Dumnezeu şi pe alte planete.

4. Va recunoaşte posibilitatea ca pe alte planete fiinţele să fie mântuite altfel.

5. Va declara că extratereştrii nu pot beneficia pe mântuire.

6. Va susţine până la capăt că oamenii sunt unici şi nu există pe alte planete fiinţe sensibile.

Există şi o a şaptea variantă, crede Thomas O'Meara, teolog la Universitatea Notre Dame. El spune că este posibil ca doar oamenii să aibă nevoie de mântuire. Fiinţele extraterestre pot fi inteligente, superioare, dar fără să păcătuiască, deci nu au nevoie de această salvare divină.

Deci, este posibil ca lumea noastră să fie unică, dar nu neapărat într-un sens pozitiv. Voltaire scria cândva: "Micul nostru glob terestru este o casă de nebuni între sute şi mii de milioane de lumi."

„Viaţa fără Dumnezeu”, în viziunea celui mai citat erudit american al sec XX

Înainte de a muri, pe 14 februarie, Ronald Dworkin, filosof şi profesor american, declarat cel mai citat erudit de către Journal of Legal Studies, a trimis spre publicare manuscrisul celei mai recente cărţi ale sale, „Viaţa fără Dumnezeu" la New York Review.

Site-ul publicaţiei a pus gratuit la dispoziţia cititorilor săi câteva fragmente din carte, în care Dworkin explică câteva aspecte ce ţin de viaţa celor care nu se închină lui Dumnezeu, dar au o viaţă religioasă.

Astăzi, milioane de oameni trăiesc o viaţă spirituală asemenea celei descrise de Albert Einstein: atei profund religioşi. Aceştia afirmă că nu cred în Dumnezeu, dar cred în ceva „mai mare decât ei". Pornind de la această afirmaţie, Dworkin argumentează că această expresie nu este o contradicţie lingvistică, ci o perspectivă fundamentală a ceea ce este cu adevărat religia.

Primul argument pe care îl aduce filozoful este că atitudinea religioasă implică convingeri morale şi cosmice, care merg dincolo de credinţa în Dumnezeu. Şi ateii au capacitatea de a aprecia că universul este magnific şi glorios, susţine el.

Al doilea argument este că a crede în Dumnezeu nu este esenţial pentru a avea o atitudine religioasă, ci chiar irelevant. El crede că existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu nu oferă răspuns întrebărilor de ordin etic. Totuşi, Dworkin afirmă că valorile etice şi morale sunt reale şi nu depind sau sunt influenţate cultural.

Al treilea argument al filozofului derivă din constituţiile şi tratatele internaţionale care recunosc ideea de religie fără Dumnezeu, prin statuarea libertăţii religioase.

Prin prisma acestor argumente, cartea lui Ronald Dworkin analizează câteva elemente sociale şi religioase, precum religia în instituţiile educative de stat, ritualurile religioase, homosexualitatea, avortul şi interzicerea purtării de cruciuliţe sau burka în spaţiul public.

Ce se intampla cu sufletul dupa moarte. Teoria stiintifica pe care si biserica ar lua-o in calcul

“Nu stiu de unde mi-a venit ideea asta?” Fara doar si poate cu totii am avut macar o data in viata o astfel de replica. Iata insa ca doi cercetatori renumiti au aparut cu o teorie care aduce laolalta stiinta si religia.

Potrivit lor, dupa moarte, sufletul iese din corp sub forma unor particule si ramane undeva prin preajma. Din constiinta ramasa in cosmos ne “hranim” noi ceilalti cu informatie.

“Toata informatia asta care este inmagazinata in creierul nostru, care se sedimenteaza in microtubule si genereaza constienta, in momentul in care se pierde viata ea scapa din microtubule si incepe sa pluteasca undeva prin cosmos ”, spune fizicianul Andrei Dorobantu.

Adica, ne explica fizicianul, cu amintirile,experientele si personalitatea noastra am putea exista si dupa ce trupul moare.

Teoria a fost lansata de doi specialisti americani de renume care au descoperit ca la nivel micro atomic avem suflet.