Reîncarnare, karma şi viaţa după moarte

Ai tu de ales în ce priveşte ceea ce se întâmplă cu tine după ce mori? Există reîncarnare? Există viaţă după moarte? Ce putem spune despre karma?

De Douglas Groothuis, Ph.D.

Dintotdeauna oamenii s-au întrebat ce este dincolo de mormânt – în cazul în care este ceva. Este moartea sfârşitul existenţei sau intrarea în eternitate sau o pauză între mai multe vieţi pe pământ? Unii spun că sufletul se reîncarnează de mai multe ori în trupuri diferite şi aproximativ 25% dintre americani cred acest lucru. De ce sunt aşa de mulţi oameni atraşi de reîncarnare?

Reîncarnarea şi karma
Reîncarnarea oferă speranţă multor oameni. Dacă nu facem ce trebuie în această viaţă, mai avem o şansă într-o viaţă ulterioară. Totuşi, chiar şi cei care cred în reîncarnare admit faptul că marea majoritate a oamenilor nu îşi aminteşte de viaţa anterioară. Atunci cum putem învăţa din greşelile trecute dacă nu ni le putem aminti? Se pare că facem aceleaşi greşeli din nou şi din nou. Ţinând seama de rata greşelilor morale din istoria omenirii, avem oare vreun motiv să sperăm că, într-o viaţă viitoare, vom face lucrurile aşa cum trebuie?

De asemenea, reîncarnarea pretinde că asigură dreptatea. Conform legii karma (o lege impersonală şi inflexibilă a universului), în fiecare viaţă primim ceea ce merităm. Faptele nostre bune atrag după ele rezultate bune, iar faptele noastre rele atrag după ele rezultate rele de la o viaţă la alta. Conform legii karma, nicio suferinţă nu este nedreaptă, pentru că niciun om nu este nevinovat. Orice suferinţă este bine meritată pe baza unei karme rele. Copilaşul născut fără picioare merită acest lucru, la fel şi femeia care a fost violată. Fiecare ne purtăm karma de la o viaţă la alta. Nu există har, iertare sau milă. Nu numai că acest lucru nu este o veste bună pentru cei împovăraţi cu o conştiinţă încărcată, dar karma intră în conflict şi cu simţul nostru moral, care ne spune că anumite suferinţe nu sunt meritate, că trebuie să ne fie milă de cei suferinzi şi că trebuie să facem ceva pentru a alina durerea.

Limitările reîncarnării
Poate reîncarnarea să ofere în mod realist speranţă şi un simţ al dreptăţii unei lumi în necaz? Ce mângâiere oferă ea pentru problema sâcâitoare a morţii? Legea karmei este necruţătoare. Cu toate acestea, mesajul lui Iisus Cristos este diferit. Iisus nu a negat faptul că există suferinţe nedrepte. El oferă iertare celor care produc această suferinţă şi alinare celor care o experimentează.

Iisus a spus că nimeni nu poate respecta legea morală. Inima omului este lipsită de puritate, înclinată spre atitudini şi fapte greşite, care reprezintă ofense la adresa unui Dumnezeu iubitor şi întru totul bun. Ca Salvator al nostru, Iisus a spus că ne oferă iertare, plătind El Însuşi pentru păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu. Iisus a spus că oamenii vor primi răspaltă veşnică sau pedeapsă veşnică în funcţie de acceptarea iertării Sale în timpul SINGUREI vieţi pe care o au pe pământ (Matei 25:31-46; vezi şi Evrei 9:27). Iisus a afirmat că El a venit în lume „să caute şi să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10). El a spus că Fiul omului „nu a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să Îşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Marcu 10:45).

Iisus Şi-a arătat dragostea iertătoare chiar şi atunci când era executat pe cruce. Un tâlhar crucificat lângă Iisus şi-a mărturisit păcatul şi i-a cerut lui Iisus să-şi amintească de el. Iisus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43). Nu a fost nevoie decât de credinţa în Iisus pentru a ajunge în cer; nu a fost nevoie ca, de-a lungul mai multor vieţi, acest om să se străduiască să scape de karma rea şi să dobândească karma bună. Aşa cum a spus Iisus: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3:16). Aceasta este într-adevăr o veste bună – atât pentru această viaţă, cât şi pentru cea viitoare.

Pentru a afla mai multe despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus, citeşte cartea „Matei” din Noul Testament sau articolul Dincolo de credinţa oarbă. Pentru mai multe informaţii despre reîncarnare, vezi Întrebări dificile.

Douglas Groothuis, Ph.D., predă filozofia la Seminarul Denver şi este autorul cărţii Jesus in an Age of Controversy.

Sufletul

In casa în care a stat mortul, într-un colţ ferit, se lasă pe parcursul celor 40 de zile, pe o batistă, un pahar cu apă, în care apa se schimbă, împrospătându-se în fiecare dimineaţă. Se mai pune pe batistă şi câte o bomboană sau altceva de acest gen, pentru ca sufletul să se îndulcească atunci când vine seara acasă, spunea Carolina Mărgineanu. La sfârşitul perioadei, paharul acesta se dă cuiva de pomană împreună cu un prosop. Se crede că, aşa cum povestea Glicheria Costescu, din satul Costeşti, comuna Aninoasa, în tot acest răstimp, mortul vine acasă când îi e sete şi atunci trebuie să găsească apă proaspătă. După spusele Constantinei Cojocaru, sufletul se întoarce în fiecare seară acasă să mănânce şi să bea. Dacă apa o bea seara, turtiţele le mănâncă dimineaţa. La sfârşitul celor 40 de zile, cana şi batista respectivă se dau de pomană (Maria V. Stănculete).

Masa care se pregăteşte mortului are un caracter mai mult simbolic, căci „masa lui Dumnezeu nu lipseşte niciodată, pe nicio parte”. Această masă nu este „aşa, ca la noi, să muncească cineva s-o pună” (Grigore Măciucă).

Tocmai pentru că sufletul se întoarce seara şi stă în casa sa, se lasă lumina aprinsă peste noapte, timp de şase săptămâni.

Sunt oameni care consideră că trebuie să lase pe parcursul celor 40 de zile totdeauna uşa sau fereastra puţin deschisă, pentru ca sufletul să poartă intra şi să bea apa care i s-a pus şi să mănânce din cele ce i s-au pregătit pe batistă. Iată însă cum se referă la acest lucru Carolina Mărgineanu: „Nu-i adevărat (că este nevoie de uşi sau de ferestre deschise - n.n.). Suffetul intră pe orişiunde în casă”. „Morţii ştiu tot ce facem noi”, adaugă aceeaşi femeie.

Cât de corecte, din punct de vedere teologic, sunt aceste afirmaţii putem vedea dacă le comparăm cu afirmaţiile Părintelui Dumitru Stăniloae din manualul de Teologie dogmatică în legătură cu faptul că, într-un anumit fel, sufletele pot fi prezente, în acelaşi moment, în mai multe locuri, dacă nu cu fiinţa, cu privirea13. Materia sufletului este de o extraordinară subţirime şi, atunci, el poate penetra prin materia obişnuită, nemaiavând nevoie de uşi sau de ferestre deschise.

Spre deosebire de tradiţia acreditată de Biserică, care susţine că numai în primele trei zile de după moarte sufletul ar adăsta în preajma casei în care a vieţuit la sfârşitul vieţii sale în trup, deci numai până la înmormântare, ţăranul extinde această perioadă până la împlinirea celor 40 de zile. Asta, probabil, şi în dorul său de a prelungi o comunicare mai apropiată cu cel plecat de lângă el, de a avea posibilitatea să-şi manifeste grija faţă de soarta sufletului aceluia prin gesturi zilnice de atenţie şi tandreţe. Vine seara, vine noaptea cu cota ei mai mare de taină, şi totul în jur pare să fie prielnic venirii furişate şi discrete a sufletului celui care a murit în casa de care-l leagă atâtea făptuiri şi amintiri, petrecerea unui timp din viaţă, purtarea unei bătălii existenţiale adesea dure, legături de dragoste veche şi atâtea altele care fac farmecul şi amarul vieţii în această lume

În moarte clinică, înapoi din viața de apoi.

Chiar dacă nimeni nu știe cu adevărat ce se întâmplă când murim, mulți oameni povestesc lucruri incredibile despre ceea ce au experimentat aflându-se în moarte clinică sau „revenind” din viața de apoi.

Astfel de experiențe îmbracă multe forme, dar cele mai multe au niște elemente comune: perceperea unei lumini puternice, o senzație de calm și liniște absolută și parcurgerea unui tunel.

Un studiu recent a analizat cât de frecvent și în ce ordine au fost percepute aceste elemente de către oamenii care au experimentat moartea clinică sau „călătoria” în viața de apoi. Rezultatele, care sunt o sondare a vieții de apoi, sugerează că toate experiențele din preajma morții sunt unice (croite pe profilul individului), dar au elemente comune.

Cercetătorii de la Universitatea din Liege, Belgia, au analizat aceste elemente comune ale cazurilor de moarte clinică.

„Din câte știm, până acum nu s-a făcut nici un studiu riguros pentru a afla dacă experiențele de moarte clinică urmează un tipar clar. Scopul studiului nostru a fost să stabilească următoarele: 1. frecvența cu care aceste elemente sunt observate la nivel global (în toate cazurile analizate) și 2. poziția cronologică pe care fiecare element o ocupă în relatările pacienților” – Charlotte Martial, conducătoarea studiului.

MIRACOL. Fetiţa care l-a întâlnit pe DUMNEZEU. "L-am văzut pe Tatăl Ceresc. Un înger cu părul...."

"Încă din perioada facultății eram pasionată de Paranormal, mai ales în domeniul studiilor asupra experienţelor la graniţa dintre viaţă şi moarte. În anul 1992, fiind pediatru rezident, examinam una dintre pacientele mele, o fetiţă pe nume Cati, care era să se înnece într-un lac din regiunea Munţilor Bucegi. Cati era un caz deosebit, deoarece aproape 20 de minute nu a avut puls", îţi aminteşete medicul, potrivit lumeamisterelor.com.

Când a văzut-o pentru prima dată, pupilele ei erau fixe şi dilatate, arătând faptul că afectarea ireversibilă a creierului se produsese mai mult ca sigur. "Oricum am muncit mult cu ea, deşi în mintea mea credeam că nu va supravieţui. Familia ei însă avea alte idei. Fetiţa avea o familie numeroasă şi de-a lungul următoarelor trei zile era întotdeauna un membru al familiei alături de patul ei, ţinând-o de mână, vorbindu-i, ori rugându-se. Ceea ce făcea ca lucrurile să fie un pic haotice în secţia de terapie intensivă, stânjenind doctorii şi asistentele. Îmi amintesc când asistentele i-au pus perfuzia fetiţei; familia întreagă şi-a împreunat mâinile şi s-a rugat. Atunci le-am rugat pe asistente să îi lase să se roage, oricum credeam că nu va scăpa", a spus Felicia A.

După trei zile fetiţa şi-a revenit complet. "Într-o după-amiază am întrebat-o, din întâmplare, dacă îşi mai aminteşte de momentul înnecului, încercam să înţeleg cum se întâmplase. Dar răspunsul pe care mi l-a dat nu era deloc ce mă aşteptam...«Adică atunci când L-am văzut pe Tatăl ceresc?»", a povestit doctora. 

De-a lungul următoarelor trei zile, Cati a relatat extraordinara ei poveste. "În spital şi-a părăsit corpul fizic, aflat în comă, şi-a observat medicii care o înconjurau. A fost capabilă să descrie în detalii doctorii care au tratat-o şi modul în care au acţionat. Apoi a povestit cum a urcat printr-un tunel lung şi întunecat, unde a fost întâmpinată «de un înger cu părul de aur». Îngerul a luat-o de mână şi i-a spus: «Sunt aici că să te ajut.» În următoarele trei zile, îngerul venea şi o liniştea pe Cati, după care o lua într-o călătorie înapoi la casa ei, unde ea l-a văzut pe unul dintre frăţiorii ei jucându-se cu jucăriile ei. Apoi şi-a văzut mama care se grăbea să gătească pentru a se înapoia cât mai repede la spital, la căpătâiul ei. Fără a şti ce altceva să mai spun, am întrebat-o cum era acolo sus. «O să vezi dna dr.», spuse ea, «Raiul este minunat!»", a mai spus medicul. 

Cazul lui Cati sfidează neurologia convenţională. Conform tratatelor de specialitate, un copil cu simptomele ei nu ar fi trebuit să mai fie capabil să utilizeze nicio funcţie a creierului, şi prin urmare, nu ar fi trebuit să perceapă nimic. Aşa cum una dintre lucrările de vârf din domeniu afirmă: coma ar fi trebuit să anuleze complet conştiinţa umană. "Experienţa fetiței, aşa cum gândeam eu, nu se încadra în tratatele de neurologie. S-a dovedit că experienţele la graniţa dintre viaţă şi moarte nu sunt o fantezie sau o halucinaţie. Ascultând povestea acestei fete am realizat că putem începe să învăţăm marele mister. Încep să cred că mica mea pacientă chiar L-a văzut pe Tatăl ceresc şi a trăit un miracol", a concluzionat medicul fetiţei.

Dovada că există viaţă după moarte. Anunţul unui om de ştiinţă

Experientele de viata dupa moarte au devenit atat de obisnuite incat aproape ca sunt considerate clisee. Un pacient a carui viata atarna de un fir de ata, este “transportat” printr-un tunel de lumina, se intalneste cu cineva (ingeri, Dumnezeu, parinti etc.) care ii spune ca trebuie sa se intoarca pe pamant.

Acest scenariu nu este deloc un cliseu pentru doctorul Jeffrey Long care a studiat aproximativ 1300 de experiente de viata de dupa moarte si pe care le-a publicat in cartea “Dovezi ale existentei Lumii de dincolo: Stiinta experientelor de viata dupa moarte”.

Potrivit cartii lui Long, indiferent de varsta si de nivelul intelectual, oamenii traiesc aproximativ acelasi scenariu de viata de dupa moarte.

Printre experientele mentionate in cartea lui Long, se numara si cea a a psihologului Mary Joe Rapini. In virtutea meseriei sale, Rapini a lucrat cu foarte multi pacienti aflati in stadii terminale de cancer care i-au povestit mai multe episoade de viata de dupa moarte. Ea a pus de multe ori aceste povestiri pe seama tratamentelor medicale puternice pe care acesti oameni le primeau. In aprilie, 2003, insa, Rapini a experimentat ea insasi un astfel de episod, in urma unui anevrism.

“Ii vedeam pe medici agitandu-se in jurul meu, infigand tot felul de lucruri in mine, apoi l-au sunat pe sotul meu. Cand m-am uitat in sus, am vazut aceasta lumina puternica. Nu era ca orice lumina obisnuita. Era cu totul diferita… Era luminiscenta… Si crestea din ce in ce mai mare. Ma tot uitam mirata la ea intrebandu-ma “Ce e asta?”. Apoi a crescut atat de mare, incat m-a inghitit si m-am trezit in acest tunel, care m-a dus in aceasta frumoasa incapere. Dumnezeu ma tinea in brate, si mi-a spus: “Mary Jo, tu nu poti ramane aici!”. Dar eu voiam sa raman, asa ca am protestat. “Nu pot ramane?! De ce?”. Si am inceput sa enumar toate motivele pentru care ar fi trebuit sa raman. Si atunci mi-a spus: “Ai iubit vreodata in viata ta pe cineva, asa cum te-ai simtit tu iubita aici?”. Si am raspuns: “Bineinteles ca nu. Este imposibil. Eu sunt om!”. Si atunci mi-a spus: “Poti mai mult decat atat!”.

Iata si opinia unui neurochirurg celebru, dr. Eben Alexander, autorul cartii "Poof of Heaven" (Dovada ca Raiul exista), scrisa dupa ce a stat in coma si a experimentat lucruri pe care nu credea vreodata sa le faca: o calatorie de dupa moarte.

"Si nu numai atat, am vazut-o si eu. Am fost plasat intr-o lume in care noi suntem mai mult decat corpurile si creierele noastre, in care moartea nu este sfarsitul constiintei, ci mai degraba o calatorie cat se poate de pozitiva. Nu sunt prima persoana care descopera ceva evident: constiinta noastra exista si dincolo de existenta trupului. Insa sunt prima persoana (cel putin din cate stiu eu), care a avut o astfel de experienta in timp ce cortextul meu era complet nefunctional. Colegii mei m-au urmarit secunda cu secunda. Toate studiile de pana acum relavau faptul ca oamenii traiesc aceasta experienta doar cand cortextul le functionteaza cat de putin. Experienta mea, insa, a avut loc in timp ce cortextul meu nu functiona deloc. Iar asta este o evidenta relevata de tomografiile computerizate facute de colegii mei.
Mi-au trebuit luni sa inteleg ce s-a intamplat cu mine. Nu numai ca imi imaginam ca medical este imposibil sa fi fost constient in timpul comei, insa nu-mi explicam nici ce s-a intamplat in acel timp…
…La inceputul aventurii mele, eram inconjurat de noroi, mari, pufosi, albi si roz, care se suprapuneau contrastant pe un cer albastru-inchis. Deasupra lor, mult, mult mai sus – se vedeau stoluri de vietati transparente care traversau cerul, lasand dare in urma lor. Sa fi fost pasari? Sa fi fost ingeri? Aceste cuvinte mi s-au intiparit in minte si mi le-am reamintit cand am inceput sa scriu despre experienta mea. Insa nu erau nici pasari, nici ingeri. Erau niste vietati foarte diferite de lumea mea reala de pe aceasta planeta. Era ceva mult mai avansat. Niste forme de existenta mult superioare.
… Dintr-o data am auzit un zgomot puternic, ca un imn gorios care venea de mai sus. Ma gandeam daca zgomotul era produs de acele vietati. Apoi, cand mi-am revenit, ma gandeam daca nu cumva zgomotul era produs de bucuria acelor vietati care alergau de colo colo. Zgomotul era foarte palpabil, aproape material, asemanator cu picaturile de ploaie pe care le simti pe piele, dar care nu te uda. Simturile vazului si auzului nu erau separate ca pe Pamant. Puteam sa aud frumusetea acelor corpuri argintii care fluturau deasupra mea si puteam sa vad cantecul lor vesel si zglobiu.
In aceasta lume nu puteai sa te uiti sau sa auzi ceva fara sa devii o parte din acel lucru si totusi, in mod misterios, nu atingeai acel lucru. Din perspectiva mea prezenta, cred ca ar trebui sa intelegem ca nu te poti uita la lume separat. Totul era distinct, si totusi, orice avea legatura cu celelalte lucruri.
Povestea mea devine si mai ciudata. Nu eram singur in calatorie, eram cu o femeie. O femeie tanara cu obraji puternici si ochi mari si albastri. Fata ei frumoasa era marginita de un par auriu. Cand am vazut-o prima data, mergeam alaturi pe o suprafata cu un model complicat, pe care apoi l-am recunoscut ca fiind aripile unui fluture. De fapt, erau miloane de fluturi in jurul nostru care se duceau in inima padurii si care apoi reveneau si ne inconjurau. Era ca un rau de viata si culoare in jurul nostru. Femeia era imbracata simplu, insa in niste culori pline de viata: albastru, indigo, portocaliu, piersaciu. Se uita la mine cu acea privire pe care daca o vezi 5 secunde iti dai seama ca viata ta merita traita de-aici incolo, indiferent de ce s-a intamplat inainte. Nu era o privire romantica. Era o privire extrem de prietenoasa, diferita de cele pe care le vedem noi pe pamant. Fara sa-mi rosteasca ceva, a vorbit cu mine. Mesajul venea la mine ca un vant. Si atunci mi-am dat seama ca este reala. La fel de reala ca viata mea pe pamant. Nu era o fantasma trecatoare.
Mesajul ei a fost compus din trei parti:
“Esti foarte iubit si apreciat, pentru totdeauna!”
“Nu ai de ce te teme!”
“Nu ai cum sa faci ceva gresit!”
Mesajul a venit spre mine ca o senzatie de usurare. Era ca si cum cineva imi inmana acum regulile jocului pe care il jucasem deja toata viata mea fara sa-l inteleg vreodata.
“Iti voi arata multe lucruri aici, dar te vei intoarce”, mi-a spus femeia, fara sa foloseasca aceste cuvinte.
I-am raspuns: “Ma voi intoarce aici?”
Un vant cald a inceput sa bata, ca o briza divina. Si-apoi totul s-a schimbat si am ajuns intr-o lume cu o vibratie mai mare. Desi aveam functiile limbajului (asa cum il stim noi pe pamant), am inceput sa vorbesc “fara cuvinte” cu acest vant.
“Ce este locul acesta?”
“Cine sunt eu?”
“Unde sunt?”
De fiecare data cand puneam aceste intrebari, urma raspunsul o explozie de culoare, lumina, dragoste si frumusete, ca un val care se spargea de mine. Gandurile intrau in mine direct. Dar nu erau ca pe pamant, vagi, imateriale sau abastracte. Erau solide, mai fierbinti ca focul si mai ude ca apa si pe masura ce le primeam eram capabil, instantaneu si fara efort, sa inteleg concepte pe care le-as fi inteles in ani de zile pe Pamant.
Pe masura ce inaintam m-am trezit intr-un gol imens, intunecat complet, de masuri nedefinite, si totusi confortabil. Si dintr-o data a aparut o lumina pe care am simtit-o langa mine. Acea lumina era interpretul meu care imi traducea aceasta prezenta vasta din jurul meu. Era ca si cum ma nasteam intr-o lume noua, iar universul parea un pantece urias, iar acea lumina, conectata cu mine cumva (parca era identica cu acea femeie pe aripile fluturilor), ma ghida prin el.