sâmbătă, 6 ianuarie 2018

MIRACOL. Fetiţa care l-a întâlnit pe DUMNEZEU. "L-am văzut pe Tatăl Ceresc. Un înger cu părul...."






"Încă din perioada facultății eram pasionată de Paranormal, mai ales în domeniul studiilor asupra experienţelor la graniţa dintre viaţă şi moarte. În anul 1992, fiind pediatru rezident, examinam una dintre pacientele mele, o fetiţă pe nume Cati, care era să se înnece într-un lac din regiunea Munţilor Bucegi. Cati era un caz deosebit, deoarece aproape 20 de minute nu a avut puls", îţi aminteşete medicul, potrivit lumeamisterelor.com.

Când a văzut-o pentru prima dată, pupilele ei erau fixe şi dilatate, arătând faptul că afectarea ireversibilă a creierului se produsese mai mult ca sigur. "Oricum am muncit mult cu ea, deşi în mintea mea credeam că nu va supravieţui. Familia ei însă avea alte idei. Fetiţa avea o familie numeroasă şi de-a lungul următoarelor trei zile era întotdeauna un membru al familiei alături de patul ei, ţinând-o de mână, vorbindu-i, ori rugându-se. Ceea ce făcea ca lucrurile să fie un pic haotice în secţia de terapie intensivă, stânjenind doctorii şi asistentele. Îmi amintesc când asistentele i-au pus perfuzia fetiţei; familia întreagă şi-a împreunat mâinile şi s-a rugat. Atunci le-am rugat pe asistente să îi lase să se roage, oricum credeam că nu va scăpa", a spus Felicia A.

După trei zile fetiţa şi-a revenit complet. "Într-o după-amiază am întrebat-o, din întâmplare, dacă îşi mai aminteşte de momentul înnecului, încercam să înţeleg cum se întâmplase. Dar răspunsul pe care mi l-a dat nu era deloc ce mă aşteptam...«Adică atunci când L-am văzut pe Tatăl ceresc?»", a povestit doctora. 

De-a lungul următoarelor trei zile, Cati a relatat extraordinara ei poveste. "În spital şi-a părăsit corpul fizic, aflat în comă, şi-a observat medicii care o înconjurau. A fost capabilă să descrie în detalii doctorii care au tratat-o şi modul în care au acţionat. Apoi a povestit cum a urcat printr-un tunel lung şi întunecat, unde a fost întâmpinată «de un înger cu părul de aur». Îngerul a luat-o de mână şi i-a spus: «Sunt aici că să te ajut.» În următoarele trei zile, îngerul venea şi o liniştea pe Cati, după care o lua într-o călătorie înapoi la casa ei, unde ea l-a văzut pe unul dintre frăţiorii ei jucându-se cu jucăriile ei. Apoi şi-a văzut mama care se grăbea să gătească pentru a se înapoia cât mai repede la spital, la căpătâiul ei. Fără a şti ce altceva să mai spun, am întrebat-o cum era acolo sus. «O să vezi dna dr.», spuse ea, «Raiul este minunat!»", a mai spus medicul. 

Cazul lui Cati sfidează neurologia convenţională. Conform tratatelor de specialitate, un copil cu simptomele ei nu ar fi trebuit să mai fie capabil să utilizeze nicio funcţie a creierului, şi prin urmare, nu ar fi trebuit să perceapă nimic. Aşa cum una dintre lucrările de vârf din domeniu afirmă: coma ar fi trebuit să anuleze complet conştiinţa umană. "Experienţa fetiței, aşa cum gândeam eu, nu se încadra în tratatele de neurologie. S-a dovedit că experienţele la graniţa dintre viaţă şi moarte nu sunt o fantezie sau o halucinaţie. Ascultând povestea acestei fete am realizat că putem începe să învăţăm marele mister. Încep să cred că mica mea pacientă chiar L-a văzut pe Tatăl ceresc şi a trăit un miracol", a concluzionat medicul fetiţei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu