sâmbătă, 13 ianuarie 2018

„Viaţa fără Dumnezeu”, în viziunea celui mai citat erudit american al sec XX



Înainte de a muri, pe 14 februarie, Ronald Dworkin, filosof şi profesor american, declarat cel mai citat erudit de către Journal of Legal Studies, a trimis spre publicare manuscrisul celei mai recente cărţi ale sale, „Viaţa fără Dumnezeu" la New York Review.

Site-ul publicaţiei a pus gratuit la dispoziţia cititorilor săi câteva fragmente din carte, în care Dworkin explică câteva aspecte ce ţin de viaţa celor care nu se închină lui Dumnezeu, dar au o viaţă religioasă.

Astăzi, milioane de oameni trăiesc o viaţă spirituală asemenea celei descrise de Albert Einstein: atei profund religioşi. Aceştia afirmă că nu cred în Dumnezeu, dar cred în ceva „mai mare decât ei". Pornind de la această afirmaţie, Dworkin argumentează că această expresie nu este o contradicţie lingvistică, ci o perspectivă fundamentală a ceea ce este cu adevărat religia.

Primul argument pe care îl aduce filozoful este că atitudinea religioasă implică convingeri morale şi cosmice, care merg dincolo de credinţa în Dumnezeu. Şi ateii au capacitatea de a aprecia că universul este magnific şi glorios, susţine el.

Al doilea argument este că a crede în Dumnezeu nu este esenţial pentru a avea o atitudine religioasă, ci chiar irelevant. El crede că existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu nu oferă răspuns întrebărilor de ordin etic. Totuşi, Dworkin afirmă că valorile etice şi morale sunt reale şi nu depind sau sunt influenţate cultural.

Al treilea argument al filozofului derivă din constituţiile şi tratatele internaţionale care recunosc ideea de religie fără Dumnezeu, prin statuarea libertăţii religioase.

Prin prisma acestor argumente, cartea lui Ronald Dworkin analizează câteva elemente sociale şi religioase, precum religia în instituţiile educative de stat, ritualurile religioase, homosexualitatea, avortul şi interzicerea purtării de cruciuliţe sau burka în spaţiul public.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu