luni, 8 ianuarie 2018

În moarte clinică, înapoi din viața de apoi.



Chiar dacă nimeni nu știe cu adevărat ce se întâmplă când murim, mulți oameni povestesc lucruri incredibile despre ceea ce au experimentat aflându-se în moarte clinică sau „revenind” din viața de apoi.

Astfel de experiențe îmbracă multe forme, dar cele mai multe au niște elemente comune: perceperea unei lumini puternice, o senzație de calm și liniște absolută și parcurgerea unui tunel.

Un studiu recent a analizat cât de frecvent și în ce ordine au fost percepute aceste elemente de către oamenii care au experimentat moartea clinică sau „călătoria” în viața de apoi. Rezultatele, care sunt o sondare a vieții de apoi, sugerează că toate experiențele din preajma morții sunt unice (croite pe profilul individului), dar au elemente comune.

Cercetătorii de la Universitatea din Liege, Belgia, au analizat aceste elemente comune ale cazurilor de moarte clinică.

„Din câte știm, până acum nu s-a făcut nici un studiu riguros pentru a afla dacă experiențele de moarte clinică urmează un tipar clar. Scopul studiului nostru a fost să stabilească următoarele: 1. frecvența cu care aceste elemente sunt observate la nivel global (în toate cazurile analizate) și 2. poziția cronologică pe care fiecare element o ocupă în relatările pacienților” – Charlotte Martial, conducătoarea studiului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu