miercuri, 10 ianuarie 2018

Ce este rugaciunea



Rugăciunea este principalul mijloc care uneşte toate făpturile raţionale cu făcătorul lor - Dumnezeu. Aceasta va fi şi după învierea cea de obşte permanenta lor lucrare şi îndatorire. Rugăciunea este legătura nemijlocită şi comuniunea continuu a îngerilor şi a oamenilor cu Dumnezeu. Rugaciunea este ieşirea noastră din strâmtoarea cea pământeasca spre spaţiul nemărginirii. Rugăciunea este mijlocul care ne transferă în afara limitelor noastre umile/ derizorii/mizere spre simţirea nemărginitului şi a ceea ce este mai presus de fire.

Este desfiinţat prin rugăciune spaţiul, locul şi modul şi se fac simţite lucrările atributelor dumnezeieşti. Chiar daca dorim sa descriem firea si esenţa acestei valori suprafireşti, înţelegem ca este ceva care depăşeşte puterile noastre. Ne vom limita numai la lucrările consecinţelor acesteia.

Atât este de mare mareţia acestui dar dumnezeiesc făcut făpturilor zidite, încât însuşi datatorul ei a pus-o în lucrare atunci când S-a împărtăşit de lumea noastră materiala.

Evanghelistul Luca spune despre Domnul nostru ca „a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu” ( Luca 6,12). El Se folosea de rugăciune uneori ca mărturisire, alteori ca mijlocire, mulţumire sau implorare către Tatăl Său, lumina cea începătoare, dovedind astfel cât de necesara şi de esenţială este aceasta nepreţuita comoară. „Părinte, îţi mulţumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11,41). „Părinte Sfinte, pazeşte-i pe aceştia în numele Tău. [...] Pe cei ce Mi i-ai dat i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzârii (...) nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor” (Ioan 17, 11-12.20). Insă cea mai mare şi mai cutremurătoare pildă este rugăciunea din grădina Ghetsimani, în care de trei ori L-a rugat pe Tatăl, atunci când a luat asupra-Şi desăvârşita tămăduire a lumii.

Oriunde ne-am îndrepta atenţia de la întemeierea întregii zidiri şi după aceea, le aflam pe toate împreună-ţesute cu rugăciunea. Rugăciunea este, aşadar, legătură şi unitatea tuturor zidirilor cu Dumnezeu Ziditorii! şi puterea extinderii lor necontenite.

Este cea mai desăvârşită unealtă şi lucru, care dăruieşte celor zidite - şi mai cu seama omului putinta de a comunica nemijlocit cu Ziditorul lor. Prin mijlocirea acesteia, omul poate sa ceara şi să primească ceea ce este de trebuinţă, sa schimbe pedeapsa impusa de dreptatea dumnezeiască, să sporească ajutorul binecuvântării dumnezeieşti, sa fie lămurit de toate cele câte îi sunt necunoscute, sa transmită ajutorul sau aproapelui, rugându-L fierbinte pe Dumnezeu pentru aceasta şi, în general, sa devină părtaş la multe din însuşirile lui Dumnezeu Tatăl nostru.

Negreşit, este cu neputinţă sa fie descrise izbânzii e si meritele acestei atotvirtuţi, tare poartă numele de rugăciune. Veniţi, aşadar, cei osteniţi şi împovăraţi, care locuiţi în acest loc de exil, la sânul maicii virtuţilor, rugăciunea, şi aceasta va va odihni mai mult decât tot ce aţi aştepta sau aţi cere.

Gheronda Iosif Vatopedinul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu